Antena Căutare

Previziuni numerologice pentru anul 2022. Numerologul Corina Stratulat ne spune ce ne rezervă noul an

Pentru anul 2022, numerologul Corina Stratulat face noi previziuni pentru noul an. La final de an, fiecare dintre noi se întreabă ce ar putea schimba pentru ca anul viitor să fie unul mai bun.

În 2022 avem o abundență de cifre 2. Dacă încercăm să vedem semnificația acestei cifre, trebuie să ne gândim la ce depinde de noi pentru a schimba lucrurile în bine.

Vibrația generală, când vorbim de anul 2022, este 6, după ce facem suma generală a cifrelor. Trbeuie să ne ghidăm după semnificația cifrei 6 și a cifrei 2. Cifra 2 devine cea mai importantă în această perioadă. Semnificația acestei cifre este una care duce spre emoție și energia feminină.

Astfel, trebuie să ne gândim ce stări emoționale predomină într-o zi. Dacă avem o stare bună și zile încărcate cu bucurie, în 2022 aceasta se va amplifica.

În 2022 nu ne vom mai putea ascunde sentimentele

În același timp, dacă predomina, tristețea, rușinea, furia, atunci și ăn anul 2022 acest comportament e posibil să continue și să se amplifice. În momentul în care apare vibrația 2, nu mai putem să ne ținem în frâu sentimentele și vrem să lăsăm totul să iasă la suprafață, fără să mai putem bloca.

Citește și: Ce să nu spui niciodată în relația de cuplu, în funcție de data nașterii. Numerologul Corina Stratulat ne dezvăluie totul

Furia și tristețea se pot transforma în agresivitate în relații. Agresivitatea legată de rănile sufletului se va răsfrânge asupra propiului corp și ne poate afecta sănătatea. Dacă nu avem un echilibru emoțional, vor apărea numeroase probleme.

O stare care nu a fost manifestată la timp, atunci când nu mai putem să ne ascundem sentimentele, multe lucruri vor ieși la suprafață. Dacă nu ne preocupăm din timp să ajungem la echilibru emoțional, ținând un jurnal sau vorbind cu un specialist, atunci lucrurile pot degenera.

Ce depinde de noi în anul 2022

Vibrația generală a anului 2022 este 6, un număr care înseamnă echilibru și armonie. Armonia în familie și în relația de cuplu depinde de noi. Tocmai de aceea, este important să comunicăm ceea ce simt.

Citește și: Ce cadouri oferim de sărbători în funcție de cifra destinului. Numerologul Corina Stratulat vine cu sfaturi eficiente

Mulți dintre noi am adunat atât de multe frustrări și avem răni emoționale care ne vor face, la un moment dat, să ripostăm la instinct, fără să gândim. De asemenea, este important să găsim un echilibru în fiecare zi, reușind să ne împărțim între muncă și relaxare.

Chiar dacă există multă negativitate în jurul nostru, trebuie să ne găsim mici metode să ne descărcăm. În anul 2022 este important să învățăm să avem mai multă răbdare cu toți cei din jurul nostru.

Fursecuri sub formă de bulgărași cu glazură de ciocolată albă și fistic. Rețeta lui Vladuț la Super Neatza, 9 decembrie ... Whiskas îți premiază un membru drag al familiei: pisica. Ce să faci ca să o înscrii în campanie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cât a crescut fiul lui Dani Oțil de la Neatza. Tiago a împlinit 5 ani. Cum arată acum băiețelul prezentatorului
Cât a crescut fiul lui Dani Oțil de la Neatza. Tiago a împlinit 5 ani. Cum arată acum băiețelul prezentatorului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Dani Oțil, surpriză emoționantă de ziua lui: „Ți-am adus motivele pentru care evoluția ta este una evidentă: Tiago și Gabriela”
Dani Oțil, surpriză emoționantă de ziua lui: „Ți-am adus motivele pentru care evoluția ta este una evidentă:...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x