Antena Căutare

Se pregătesc noi amenzi usturătoare pentru șoferi! Nici bicicliștii nu vor scăpa

Noi amenzi usturătoare pentru șoferi, dar și pentru bicicliști, sunt prevăzute într-un proiect de lege inițiat de Ministerul de Interne.

Noi amenzi usturătoare pentru șoferi, dar și pentru bicicliști, sunt prevăzute într-un proiect de lege inițiat de Ministerul de Interne.

Aceste noi amenzi ar putea fi aplicate pentru combaterea unui fenomen periculos - transmisiunile pe Facebook de la volan.

Doi tineri au murit și alți doi au fost răniți în timp ce șoferul transmitea cursa în direct pe rețeaua socială, pe un drum european din Vrancea, iar acest caz nu este singurul de acest gen, potrivit digi24.ro.

„Va fi sancţionată efectiv ţinerea în mână a telefonului mobil sau folosirea acestuia sau a oricărui alt dispozitiv mobil. Deci nu mai contează handsfree, fără handsfree”, a explicat Cristian Andrieş, comisar şef, Direcţia Rutieră.

Articolul continuă după reclamă

Șoferii vor rămâne fără permisul de conducere timp de 30 de zile în cazul în care se constată faptul că, dincolo de folosirea telefonului, aceștia au încălcat şi alte reguli privind circulaţia rutieră.

O noutate este că şi biciliştii pot primi aceeaşi amendă usturătoare dacă folosesc telefonul în timp ce se află în trafic.

„Sunt un număr de accidente produse şi pe fondul nerespectării regulilor de către bicicilişti, care foloseau de multe ori telefoane mobile sau alte dispozitive în timpul conducerii”, a mai spus Cristian Andrieş.

Specialiştii în siguranţă rutieră atrag atenţia că doar câteva secunde cu privirea în telefon înseamnă parcurgerea în orb a câtorva zeci de metri, timp în care orice se poate întâmpla.

„Aceste dispozitive moderne nu mai ocupa doar o parte din atenție. Este un display care ne atrage foarte mult atenția, colorat cu tot felul de stimuli”, a explicat Emil Gâtej, specialist în siguranţă rutieră.

Acest proiect de lege al Ministerului de Interne este în dezbatere publică timp de 20 de zile pe site-ul Ministerului de Interne.

Modificări importante în Codul Rutier! Reguli noi în privința permisului de conducere! Toți șoferii trebuie să afle... Gata, până aici le-a fost! Decizie drastică pentru taximetriști! Riscă amenzi colosale...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Poate fi o mașină inteligentă blocată de la distanță?
(P) Poate fi o mașină inteligentă blocată de la distanță?
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Specialiștii Auto Schunn recomandă - ghidul complet pentru alegerea unui automobil premium adaptat nevoilor tale
(P) Specialiștii Auto Schunn recomandă - ghidul complet pentru alegerea unui automobil premium adaptat nevoilor tale
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x