Antena Căutare

3 sfaturi utile pentru antreprenorii care vor să pornească o afacere de succes în comerț

Când vine vorba de posibilitatea deschiderii unei afaceri, se pare că românii consideră că antreprenoriatul poate fi o alternativă ideală pentru o carieră de succes, așa cum arată un studiu efectuat de Global Entrepreneurship Monitor, împreună cu cei de la Comisia Europeană. Conform datelor obținute în urma acestui studiu, 71% dintre români văd antreprenoriatul ca pe o oportunitate de dezvoltare, spre deosebire de doar 58% din totalul europenilor.

În ceea ce privește domeniul de retail, se pare că una din principalele oportunități în România atunci când vine vorba de deschiderea unei afaceri în comerț este apetitul crescut al românilor pentru consum, susține o analiză a celor de la KeysFin, cu privire la situația IMM-urilor. Astfel, 32,5% dintre firmele din România își desfășoară activitatea în domeniul comerțului.

Chiar și în acest context favorabil, este important ca viitorii antreprenori care se gândesc să deschidă o afacere să țină cont de câteva etape esențiale, înainte să pornească pe acest drum.

Iată, așadar, câteva sfaturi utile pentru antreprenori:

Începe cu un plan de business

Primul pas cu care trebuie să începi este să creezi un plan de afaceri concret și realist. Acest plan de afaceri, conform entrepreneur.com, ar trebui să includă atât obiective personale, cât și de business, o analiză a competiției și a audienței, o prognoză realistă asupra bugetului și timpului de implementare a planului de afaceri, dar și argumente logice care să îți susțină ideea de business și detalii privind locul unde îți vei desfășura activitatea.

Tot aceștia recomandă să nu devii prea optimist în legătură cu obiectivele afacerii și cu previziunile financiare. Chiar și o idee bună de business se poate dovedi fără succes dacă nu este susținută de un plan concret.

Alege un program de logistică eficient

Pe lângă planul de business, logistica, managementul sau alegerea produselor potrivite pot influența succesul unei afaceri de retail. Astfel, un program de gestiune devine esențial pentru afacerea ta, mai ales dacă vrei să reduci costurile de inventariere și să simplifici acest proces. Printre avantajele acestui program se numără generarea de rapoarte predefinite, semnalizarea unui stoc epuizat sau imprimare de etichete de raft și de produse.

Mai mult decât atât, programul de gestiune poate fi conectat și la o platformă de magazin online, după caz, sau la un cântar comercial, astfel încât să poți gestiona mai ușor stocurile și să ai acces la rapoarte de vânzări.

Stabilește un plan de marketing

Un bun plan de marketing este util nu doar ca să îți promovezi afacerea, ci te poate ajuta să îți crești vânzările, implicit și profitul, așa că ar trebui să ai în vedere și stabilirea unor obiective de marketing. Acestea ar trebui să se regăsească și în planul de afaceri inițial. Poți să începi cu crearea unui cont pe diferite rețele de socializare, precum Facebook, Instragram sau Pinterest, unde să informezi constant clienții cu privire la produsele noi din stoc, promoții sau reduceri.


O altă modalitate prin care poți să îți faci vizibil brand-ul și produsele pe care le vinzi este „shoppertainment-ul“. Mai exact, acesta presupune organizarea unor mici evenimente care să atragă clienții și care să le stârnească interesul față de produsele din magazin. Un exemplu poate fi un mini-curs de gătit sau de modă, după caz. Ține cont că aceste evenimente nu necesită multă pregătire și implementare și pot fi organizate o dată pe lună.

BNR Curs valutar 21 august 2018. Leul crește și azi. Cât costa: euro, dolar, lira, franc... BNR Curs valutar 22 august 2018. Leul scade! Cât costa: euro, dolar, lira, franc...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x