Antena Căutare

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă că depune eforturi pentru redeschiderea programului „Casa Verde Fotovoltaice” în cel mai scurt timp

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a suspendat în data de 10 septembrie înscrierile persoanelor fizice în programul denumit generic „Casa Verde Fotovoltaice”, în vederea efectuării unei analize a modului de funcţionare a acestui proces, iar joi instituţia a anunţat că ”depune toate eforturile” pentru redeschiderea şi continuarea programului de finanţare în cel mai scurt timp.

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a suspendat în data de 10 septembrie înscrierile persoanelor fizice în programul denumit generic „Casa Verde Fotovoltaice”, în vederea efectuării unei analize a modului de funcţionare a acestui proces, iar joi instituţia a anunţat că ”depune toate eforturile” pentru redeschiderea şi continuarea programului de finanţare în cel mai scurt timp.

”În urma acestor verificări, în data de 16 septembrie 2019 au fost sesizate organele abilitate pentru a se pronunţa cu privire la legalitatea înscrierilor în aplicaţia informatică. Dată fiind importanţa programului din punct de vedere al politicilor de protecţie a mediului şi interesul major manifestat de cetăţeni, Administraţia Fondului pentru Mediu depune toate eforturile pentru redeschiderea şi continuarea programului de finanţare în cel mai scurt timp”, informează AFM.

Prin acest program, cetăţenii puteau solicita 20.000 de lei bani de la stat pentru a-şi instala panouri solare acasă.

Pe 10 septembrie, Administraţia Fondului de Mediu a deschis sesiunea de înscriere dar a oprit înscrierea în program la doar câteva ore de la lansare din cauza suspiciunilor de fraudă apărute după ce unul dintre instalatori a introdus un număr nejustificat de cereri pe zona Oltenia.

Marţi, 10 septembrie, la ora 14:15, din cele 656 milioane de lei alocaţi pentru acest program, mai erau disponibili doar 333 milioane de lei, iar pentru Oltenia fondurile erau epuizate.

AFM a anunţat oficial atunci suspendarea înscrierilor, cu următorul mesaj: ”Pentru efectuarea unor analize asupra modului de funcţionare a înscrierii persoanelor fizice în cadrul Programului denumit generic Casa Verde Fotovoltaice şi, aplicaţia informatică nu va fi disponibilă începând din data de 10 septembrie, ora 16.30. Accesul în aplicaţie, pentru înscrierea persoanelor fizice în program, se va relua în cel mai scurt timp, după finalizarea analizelor efectuate”.

De altfel, 22 de companii au acuzat vicierea procesului de înscriere în programul guvernamental ”Casa Verde Fotovoltaice” şi au cerut Ministerului Mediului şi Administraţiei Fondului de Mediu (AFM) să anuleze procedura iniţială şi să o reia după reguli care să asigure accesul corect al tuturor participanţilor.

Sursa : news.ro

S-a stabilit suma pe care bunicii o primesc de la stat dacă au nepoți în îngrijire: 650 de lei pe lună!... UPS înfiinţează o nouă companie şi solicită certificare pentru a oferi servicii de livrare cu drone...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x