Antena Căutare

Anuntul demisiei lui Berlusconi a dus la cresterea euro fata de dolar

Silvio Berlusconi a anuntat ca-si va da demisia dupa adoptarea bugetului pe anul viitor si a masurilor de austeritate promise Uniunii Europene. Premierul italian si-a recunoscut infrangerea in lupta cu criza datoriei publice, dar si cu scandalurile create chiar de el. Vestea a fost primita cu bucurie pe pietele financiare: cursul euro a crescut fata de dolar, iar bursa din New York a incheiat si ea sedinta in crestere.

Silvio Berlusconi a acceptat sa se retraga dupa ce a fost umilit in Camera Deputatilor, unde a devenit limpede ca Guvernul si-a pierdut majoritatea. Executia bugetului pe acest an a fost aprobata doar datorita abtinerii deputatilor opozitiei, careia i s-au alaturat cativa parlamentari nemultumiti chiar din partidul lui Berlusconi.

O camera de luat vederi a surprins notitele premierului din timpul dezbaterilor, incheiate cu cuvintele: demisie, presedinte, o singura solutie: actiunea.

Intr-adevar, dupa vot, Berlusconi s-a intalnit cu presedintele Giorgio Napolitano. La sfarsitul intrevederii, s-a anuntat ca prim-ministrul va demisiona dupa ce Parlamentul voteaza masurile de austeritate. Decizia a fost confirmata, telefonic, chiar de Berlusconi la una din televiziunile sale.

"Dupa aprobarea acestei legi de stabilitate financiara, care va contine amendamente cu tot ce ne-a cerut Europa, cu ceea ce a cerut Eurogrupul, imi voi da demisia" a spus Berlusconi.

Presedintia a precizat ca, dupa demisia lui Berlusconi, va incepe discutii cu toate partidele pentru formarea unui nou guvern. Premierul, inca in functie, crede, insa, ca s-ar impune alegeri anticipate.

Dupa ce a dominat viata politica italiana timp de 17 ani, Berlusconi cedeaza in fata crizei datoriilor din zona euro. Italia are o datorie de 1900 miliarde de euro, sau 120 la suta din produsul intern brut, iar rata dobanzii la care se poate imprumuta a urcat, ieri, la 6,77 la suta, nivel fara precedent.

Foto: rene.ro

Petrom anunta profit record la noua luni si vanzari mai mari cu 23%... Gazprom negociaza prima achizitie in Romania. Vezi pe ce au pus ochii rusii!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x