Antena Căutare

Consiliul Concurenţei recomandă modificarea legislaţiei din domeniul gestionării deşeurilor de ambalaje

Consiliul Concurenţei consideră că activitatea de colectare a deşeurilor de ambalaje de la populaţie poate fi derulată de mai mulţi operatori economici autorizaţi, nu doar de operatorii de salubritate, pentru a îmbunătăţi concurenţa pe această piaţă şi recomandă modificarea legislaţiei în domeniu, şi recomandă modificarea legislaţiei.

”Ca urmare, autoritatea de concurenţă recomandă Ministerului Mediului completarea atât a procedurii, cât şi criteriilor de înregistrare a operatorilor economici colectori autorizaţi, care preiau, prin achiziţie, deşeuri de ambalaje de la populaţie de la locul de generare a acestora. Completarea vizează introducerea unor aspecte obiective, transparente şi nediscriminatorii, pe baza cărora autorităţile administraţiei publice locale să decidă înregistrarea acestora”, arată autoritatea de concurenţă într-un comunicat.

Consiliul Concurenţei consideră că, în vederea înregistrării pentru preluarea prin achiziţie de deşeuri de ambalaje de la populaţie, orice operator economic, inclusiv cel de salubrizare, trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, cum ar fi: să fie autorizat de către Ministerul Mediului şi să demonstreze că are capacitate tehnico-economică de a furniza serviciul sau, cel puţin, are posibilitatea de a obţine capacitatea în de maxim 3 luni de la înregistrarea operatorului economic în cauză.

În acelaşi timp, condiţiile tehnico-economice avute în vedere de către Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT) trebuie să fie minimale, dar obiective şi necesare pentru prestarea acestei activităţi.

”Ca urmare, UAT nu pot impune condiţii tehnico-economice disproporţionate, care pot constitui bariere la intrarea pe piaţă, cum ar fi impunerea unor dotări care presupun investiţii majore ce ar trebui efectuate de operatorii economici colectori şi care fac neprofitabilă această activitate economică”, spun reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

Articolul continuă după reclamă

Autoritatea de concurenţă recomandă implementarea unui sistem de evidenţă

De asemenea, autoritatea de concurenţă recomandă implementarea unui sistem de evidenţă şi de raportare a cantităţilor de deşeuri de ambalaje achiziţionate de la populaţie, care să permită identificarea persoanelor fizice beneficiare (cu protejarea datelor lor cu caracter personal) şi a cantităţilor vândute de acestea, separat, pentru fiecare UAT în care operatorul economic colector autorizat este înregistrat, fără să fie incluse date şi informaţii privind nivelul şi structura preţului de achiziţie a deşeurilor de ambalaje de la populaţie.

Totodată, Consiliul Concurenţei consideră că procedura trebuie să prevadă şi cazurile în care actul administrativ de înregistrare poate fi revocat ori efectele sale sunt suspendate.

Consiliul Concurenţei a făcut aceste recomandări în urma derulării unei investigaţii pe piaţa serviciilor de colectare şi de transport a deşeurilor de ambalaje din municipiul Ploieşti.

Autoritatea de concurenţă a constatat că autorităţile administraţiei publice locale din Municipiul Ploieşti au restricţionat concurenţa, prin excluderea unor operatori economici autorizaţi de pe piaţa serviciilor de colectare şi de transport a deşeurilor de ambalaje.

Astfel, autorităţile Municipiului Ploieşti au emis o serie de acte administrative ce conţin prevederi care au condus la împiedicarea libertăţii de acţiune a companiilor autorizate de către autoritatea de mediu şi la asigurarea exclusivităţii prestării acestor servicii de către operatorul de salubrizare căruia i-a fost delegată gestiunea serviciilor de salubrizare din aria sa de competenţă teritorială.

De asemenea, suspendarea activităţii de autorizare în anul 2017, precum şi refuzul de a înregistra operatorii economici colectori în perioada februarie -mai 2019 reprezintă măsuri prin care autorităţile administraţiei publice din Ploieşti au eliminat concurenţa pe piaţa serviciilor de colectare şi de transport a deşeurilor de ambalaje.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.


Sursa : news.ro

Hidroelectrica selectează consultantul juridic pentru listarea la bursă: Suntem pregătiţi de competiţie pe pieţele europ... Rata anuală a inflaţiei a scăzut în ianuarie până la 3,6%...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce China și Polonia cumpără masiv aur, iar România nu? Explicația economistului Radu Georgescu
De ce China și Polonia cumpără masiv aur, iar România nu? Explicația economistului Radu Georgescu
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Platforma B2B Globy: Introducere, Noțiuni de bază, Instrumente logistice
(P) Platforma B2B Globy: Introducere, Noțiuni de bază, Instrumente logistice
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Gabi Bădălău, oprit în trafic de poliție! A fost acuzat că și-a răpit copilul: ”Sunt disperat”
Gabi Bădălău, oprit în trafic de poliție! A fost acuzat că și-a răpit copilul: ”Sunt disperat” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
"Cerșetorul cu Lexus" din Iași a adunat de la trecători o sumă uriașă în doar 8 ore Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Povestea românului care a cumpărat jumătate din Lugano. De la case de schimb valutar în București la 100 de apartamente în Elveția
Povestea românului care a cumpărat jumătate din Lugano. De la case de schimb valutar în București la 100 de... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Spania angajează români pentru 3 zile de muncă pe săptămână. Salariile încep de la 1.300 €, fără experienţă
Spania angajează români pentru 3 zile de muncă pe săptămână. Salariile încep de la 1.300 €, fără... Observator
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x