Antena Căutare

Presedintele BCR: Romanii vor cheltui mai putin pana in a doua jumatate a anului 2011

Presedintele executiv al BCR, Dominic Bruynseels, este de parere ca romanii vor avea mai multi bani de cheltuiala incepand din a doua jumatate a anului viitor, cand si increderea in locurile de munca va creste. Acesta a mai anuntat ca banca va continua sa sustina sectorul corporate, 52% din intreg portofoliul de credite fiind destinat finantarii acestui segment. Acesta estimeaza un avans al creditarii corporate de 5%-8% si al populatiei de 5%.



Ipotecarele, o treime din portofoliul de retail


Banca a schimbat regulile de creditare a populatiei in urma cu 18 luni, limitand acordarea imprumuturilor negarantate. „Ne-am dat seama ca o parte dintre clientii nostri nu-si vor mai putea permite ratele", a subliniat seful BCR.


Banca are un portofoliu de credite ipo¬tecare in valoare de peste 1,5 miliarde de euro, reprezentand 30% din segmentul de retail, iar clientii bancii au refinantat la alte institutii imprumuturi ipotecare in suma de 120 de milioane de euro. Presedintele executiv al BCR a aratat ca imprumuturi ale clientilor bancii de 120 de milioane de euro au fost refinantate la institutii concurente, dar nu a dorit sa precizeze numarul clientilor care au recurs la aceasta operatiune.

Pe de alta parte, vicepresedintele responsabil cu operatiunile de retail ale bancii, Oana Petrescu, este de parere ca pentru cresterea veniturilor populatiei autoritatile nu ar trebui sa adopte masuri disparate, pentru ca solutiile trebuie gandite global. „Exista multe propuneri disparate, care nu vor imbunatati situatia populatiei. De exemplu, o reducere a impozitului pe venit nu va fi suficienta pentru a oferi mai multa incredere oamenilor sa se imprumute. Poate ca bancile ar avea de castigat, dar nu astfel se rezolva situatia generala. Cu un singur mecanism, cu o singura picatura nu se va rezolva nimic. In plus, trebuie avut grija sa nu se produca dezechilibre noi. Solutiile trebuie gandite global", a conchis Oana Petrescu.

Finantarea corporate, printre prioritati

Dominic Bruynseels a mai anuntat ca BCR continua sa sustina sectorul corporate, 52% din intreg portofoliul de credite al bancii - de peste 10 miliarde de euro - fiind destinat finantarii acestui segment. De altfel, in trimestrul al treilea din acest an, cresterea in creditare a continuat sa fie stimulata de sectorul corporate, care a inregistrat o majorare cu 4%, fata de perioada similara din anul trecut. Totodata, BCR ramane pe primul loc si in ceea ce priveste acordarea de imprumuturi pentru cofinantarea proiectelor din fonduri europene, cu o cota de 44% din intreaga piata romaneasca. Presedintele executiv al bancii a mai aratat ca finantarile nu vor ocoli nici sectorul pulic - municipalitatile, nici pe cel al IMM-urilor, considerat sursa cea mai importanta de locuri de munca din economie. De altfel, presedintele BCR a mai aratat ca in tara noastra este inca nevoie de o schimbare a modului in care functioneaza economia. „Romania are cateva domenii care o avantajeaza. Daca vor fi facute investitii in acele zone, inclusiv in infrastructura, atunci economia va functiona, iar sectorul corporate va putea obtine credite", a explicat Dominic Bruynseels.

citeste articolul complet pe Financiarul.com

Piata imobiliara, in picaj si in 2011... Consumul de bauturi spirtoase scade cu inca 15%-20%...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x