Antena Căutare

Romania trece prin cea mai grea perioada de dupa al II-lea Razboi Mondial

Dupa comunism si perioada de tranzitie, romanii se confrunta cu o noua perioada nefasta, este de parere premierul Emil Boc. De altfel aceasta din urma este chiar mai grea decat primele doua.

Prezent la lucrarile Adunarii Generale a Asociatiei Comunelor, Emil Boc a afirmat ca tara noastra trece in prezent prin cea mai grea perioada de la cel de-al doilea razboi mondial incoace. "Romania trece in acesti ani prin cea mai grea perioada dupa al Doilea Razboi Mondial. Asta inseamna ca avem de luat masuri, unele nu foarte placute, dar, cu siguranta, foarte necesare comunitatilor, ca sa mergem pe un drum bun si ca sa ne consolidam ca tara", a spus premierul Emil Boc.

Specialistii sunt insa de parere ca guvernul Boc face teste pe poporul roman, parca pentru a-i testa limitele. Aparenta lipsa de coordonare a ministrilor din Cabinetul Boc face parte din strategia Guvernului de a introduce taxe fara a starni revolte sociale. Ministrii cu sprijin politic fragil, de care Guvernul Boc se poate lipsi oricand, aduc vestile despre taierea alocatiilor, pensiilor sau introducerea de alte taxe, spun analistii citati de Evenimentul Zilei.
Ministrii testeza asadar care este "gradul de suportabilitate" al populatiei. Si asta, pentru ca guvernul "trebuie sa taie de undeva" in conditiile in care nu sunt bani la buget, a afirmat analistul Bogdan Teodorescu pentru Evenimentul Zilei.

Odata starnita opinia publica, premierul Emil Boc intervine cu amenintari despre remanierea ministrilor care dau declaratii de presa despre masuri care nu sunt incluse in programul de guvernare. Insa oamenii sunt obisnuiti cu ideea, iar cand masurile vor fi luate nu se vor confrunta cu o revolta sociala, ci doar cu nemultumirea populatiei. "Exista o problema bugetara si ministrii cauta solutii. S-ar putea sa nu fi fluierat in biserica. Au testat oarecum piata, strategia fiind sa vina cu chestiuni maximale." spune si analistul Cristian Parvulescu.

In goana lor dupa bani, guvernantii nu se mai impiedica nici de legile in vigoare sau de prevederile internationale. Astfel, scaderea alocatiei pentru copiii din familii cu venituri mai mari incalca flagrant documentele legislative fundamentale privind protectia drepturilor copilului, precum si Conventia ONU cu privire la Drepturile Copilului, scrie Jurnalul National.

Asiguratorii RCA, pusi la colt... Sebastian Vladescu: Romania nu se afla in incapacitate de plata...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x