Antena Căutare

RWE va desfiinţa o treime din forţa de muncă până în 2030, într-un program de 2,6 miliarde de euro prin care va renunţa la cărbune

RWE, cel mai mare producător de energie din Germania, va desfiinţa până în 2030 aproximativ 6.000 de locuri de muncă, respectiv o treime din forţa sa de muncă, în cadrul unui program de renunţare la cărbune ca sursă de energie, care va beneficia de fonduri guvernamentale de 2,6 miliarde de euro, transmite Reuters.

Renunţarea Germaniei la industria cărbunelor marchează a doua schimbare majoră pentru RWE, după ruperea fostei filiale Innogy deţinută împreună cu E.ON.

Programul accelerează transformarea RWE într-un grup producător de energie regenerabilă care, împreună cu evaluarea scăzută, poate să transforme grupul într-o ţintă de preluare, a apreciat banca Goldman Sachs, săptămâna trecută.

RWE a anunţat că va primi compensaţii de 2,6 miliarde de euro din partea guvernului german, pe parcursul a 15 ani, pentru atenuarea impactului programului.

Totuşi, suma este mai mică decât impactul anticipat de grup la 3,5 miliarde de euro, chiar şi excluzând pierderea de profit estimată.

RWE anticipează reevaluări în scădere a activelor de o jumătate de miliard de euro, în urma programului de închidere a centralelor energetice şi a minelor de suprafaţă. Aproximativ 250 de milioane de euro vor fi alocate pentru măsuri dedicate personalului.

Sursa : news.ro

Guvernul a aprobat un Memorandum privind acordarea unui ajutor de salvare, în valoare de 195 de milioane de lei, compani... Microsoft va ajunge până în 2030 să extragă dioxid de carbon din atmosferă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x