Antena Căutare

Sub semnul crizei: Euro aniverseaza 10 ani

Moneda unica europeana este utilizata din 1999 pe pietele financiare, dar a fost lansata pe piata a 12 state europene la 1 ianuarie 2002, pe 1 ianuarie 2012 implinind 10 ani. La acea data, francii, marcile germane si alte monede si-au incetat existenta, informeaza AFP.

In ultimii zece ani, Euro s-a impus in portofelele a milioane de europeni fara sa reuseasca insa sa cucereasca simpatia acestora si nici a pietelor financiare care ii pun acum existenta sub semnul intrebarii, arata AFP.

Zona euro include in prezent 332 de milioane de persoane din 17 tari. Potrivit datelor Bancii Centrale Europene (BCE), la jumatatea acestui an, in circulatie existau 14,2 miliarde de bancnote si 95,5 miliarde de monede, in valoare de 870 miliarde de euro,

La zece ani de la lansare, liderii politici si economistii nu inceteaza sa sublinieze beneficiile monedei unice.

"Mai multe oportunitati, preturi stabile pentru consumatori, mai multa siguranta pentru companii si piete, un semn tangibil al identitatii europene", se arata pe site-ul Comisiei Europene.

Cu toate acestea, euroscepticii sunt la moda, iar neincrederea intre tarile nordice si cele sudice nu a fost niciodata mai mare. Neincrederea in moneda euro vine pe fondul crizei datoriilor in Grecia.

In plus, consumatorii nu au fost niciodata prea multumiti de moneda euro, perceputa initial ca fiind similara cu cresterea semnificativa a preturilor, arata Andre Sapir, analist la centrul Bruegel pentru cercetari in domeniul politicilor economice europene.

Totusi, nimeni nu se gandeste serios la revenirea la precedentele monede nationale, chiar daca nostalgia castiga teren, in special intre germani, care au fost foarte atasati de marca, sinonima cu un miracol economic dupa Al Doilea Razboi Mondial.

Analistii considera ca sfarsitul euro ar fi reprezenta o catastrofa pentru bancile europene, din cauza deprecierii previzibile a monedelor din sudul Europei, cu datorii mari.

Sursa: Antena3

Codul Fiscal se schimba de la 1 ianuarie 2012. Vezi principalele modificari!... FMI: "Economia mondiala este in pericol"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x