Antena Căutare

Uniunea Europeană au ajuns la un acord referitor la bugetul anului 2020

Guvernele statelor din Uniunea Europeană, Parlamentul şi Comisia Europeană au ajuns luni noaptea la un acord referitor la bugetul anului 2020, care creşte cheltuielile pentru combaterea schimbărilor climatice, protecţia graniţelor UE şi înfiinţarea propriului sistem de sateliţi, transmite Reuters.

Bugetul pentru 2020 este ultimul plan anual de cheltuieli din actualul exerciţiu bugetar pe şapte ani, care este egal cu 1% din Produsul Naţional Brut al blocului comunitar format din 28 de state.

Pentru anul viitor, UE s-a angajat că finanţeze proiecte în valoare de 168,7 miliarde de euro (186,8 miliarde dolari), din care 21% va merge către măsuri de combatere a schimbărilor climatice.

Bugetul aferent anului 2020 prevede 60 de miliarde de euro pentru susţinerea fermierilor, pisciculturii şi a biodiversităţii şi aproape 59 de miliarde de euro pentru reducerea diferenţelor economice şi sociale dintre regiunile europene.

Alte aproape 25 de miliarde de euro vor fi alocate pentru susţinerea cercetării şi inovaţiei în UE, programe de aducaţie pentru tineri, companii mici şi mijlocii şi programul satelitar Galileo, care va permite independenţa UE de sistemul american Global Positioning System (GPS).

Articolul continuă după reclamă

O sumă de 14 miliarde de euro va finanţa securitatea UE, ajutoarele umanitare şi noua gardă europeană pentru frontiere, care va avea 10.000 de angajaţi operaţionali şi echipamente proprii pentru gestionarea graniţelor externe ale UE.

Următorul buget pe 7 ani al UE va începe din 2021 şi se va încheia în 2021. Viitorul buget este negociat dur pentru că nu va mai include Marea Britanie, care este un contributor net important, Londra intenţionând să iasă din UE pe 31 ianuarie 2020.

Dacă nu va avea loc un acord până la sfârşitul anului viitor referitor la acoperirea golului de finanţare lăsat de ieşirea Marii Britanii din UE, bugetul pentru 2020 convenit luni va fi folosit şi în 2021, până când va fi stabilit noul plan de cheltuieli pe termen lungg.

Sursa : news.ro

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Sectoarele cu cel mai înalt grad de concurenţă în acest an au fost cel al comercializă... Începe faza a doua din proiectul rezidenţial Tomis Park Constanţa, investiţie de 20 milioane euro în 252 de apartamente...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) De la recepția mărfii la raft: cum se organizează corect un magazin alimentar
(P) De la recepția mărfii la raft: cum se organizează corect un magazin alimentar
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Calculul investiției inteligente în Brașov: randamentul și sustenabilitatea apartamentelor cu 2 camere
(P) Calculul investiției inteligente în Brașov: randamentul și sustenabilitatea apartamentelor cu 2 camere
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Marius a fost arestat cu două săptămâni înainte de nuntă! Poliția îl acuză de crimă: otravă!
Marius a fost arestat cu două săptămâni înainte de nuntă! Poliția îl acuză de crimă: otravă! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă de dronă în patru județe din România. A fost emis mesaj RO-Alert
Alertă de dronă în patru județe din România. A fost emis mesaj RO-Alert Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Elon Musk i-a spus unei foste iubite că are nevoie de
Elon Musk i-a spus unei foste iubite că are nevoie de "o legiune de copii înainte de începerea unui război civil" Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR BZI
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani Jurnalul
Începe de MIERCURI! 5 zodii la care se întoarce, în sfârșit, norocul!
Începe de MIERCURI! 5 zodii la care se întoarce, în sfârșit, norocul! Kudika
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari Redactia.ro
Patru baruri din România, în clasamentul celor mai bune din Europa. Un local din Timişoara, în top 25
Patru baruri din România, în clasamentul celor mai bune din Europa. Un local din Timişoara, în top 25 Observator
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum îți dai seama dacă metoda tradițională de învățare nu i se potrivește
Cum îți dai seama dacă metoda tradițională de învățare nu i se potrivește DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x