Antena Căutare

Vestul țării a devenit patria alunelor. România are cea mai mare plantaţie din Europa, însă marfa nu rămâne la noi

Alunele româneşti sunt pe gustul italienilor, care investesc în culturile de la noi. O plantaţie de aluni din Timiş, cea mai mare din Europa, produce materie primă pentru marile branduri de ciocolată din lume. Investitorii au pariat pe potenţialul agricol al zonei şi au tras lozul câştigător: Anual culeg peste două tone de fructe pe hectar.

Alunele româneşti sunt pe gustul italienilor, care investesc în culturile de la noi. O plantaţie de aluni din Timiş, cea mai mare din Europa, produce materie primă pentru marile branduri de ciocolată din lume. Investitorii au pariat pe potenţialul agricol al zonei şi au tras lozul câştigător: Anual culeg peste două tone de fructe pe hectar.

În mai puţin de o lună, alunele sunt gata pentru recoltat. Suntem pe cea mai mare plantaţie de aluni, care se întinde pe o mie de hectare, în zona colinară a judeţului Timiş.

Un investitor italian a intuit potenţialul zonei şi a pus pe roate o afacere de succes. Alunele care pleacă de aici sunt materie primă pentru marile branduri de ciocolată.

Cultura alunului nu este foarte pretenţioasă, iar producţia depăşeşte două tone de fructe pe hectar. Afacerea e prosperă, iar administratorii intenţionează să extindă suprafeţele cultivate în România. I-au învăţat şi pe români cum să aducă pe piaţă marfă de cea mai bună calitate.

Un hectar de alune înfiinţat în primul an costă aproximativ 2.500 de euro. Întreţinerea ajunge la 700 de euro pe hectar, iar preţul de vânzare este de 2 euro pe kilogram. Condiţile climatice favorabile ar putea face, în timp, din România un jucător important pe piaţă.

Una dintre plantatii se întinde până la limita cu judeţul Arad, aflat în zona respectivă. Această plantaţie este cea mai mare din ţara noastră. Chiar şi aşa, nu reuşim să producem mai mult de 1% din cererea la nivel mondial. Pionul principal în acest context este Turcia.

Plantaţia este însă mană cerească pentru locuitorii din Timiş.

Pentru cei tentaţi să cultive aluni, specialiştii spun că o plantaţie ajunge la o producţie care să asigure şi profit abia după şase ani.

Puterea de cumpărare a românilor a crescut în 2018 cu 18 procente... Alibaba îşi amână listarea de 15 miliarde de dolari la Hong Kong, din cauza protestelor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x