Antena Căutare

Boris Johnson consideră că este „total inacceptabil” atacul lui Donald Trump asupra celor patru membre ale Congresului SUA

„Este total inacceptabil într-o ţară modernă, multirasială, pe care încerci să o conduci”, a declarat Boris Johnson la o dezbatere a Partidului Conservator găzduită de tabloidul The Sun, deşi a refuzat să numească atacul ca fiind unul rasist.

Boris Johnson, fost ministru britanic de Externe, a declarat că atacul lui Donald Trump asupra celor patru membre al Congresului a fost „total inacceptabil”, adăugând că nu înţelege de ce preşedintele american a făcut acele afirmaţii, informează Politico.

„Este total inacceptabil într-o ţară modernă, multirasială, pe care încerci să o conduci”, a declarat Johnson la o dezbatere a Partidului Conservator găzduită de tabloidul The Sun, deşi a refuzat să numească atacul ca fiind unul rasist.

Este ”atât de interesant să le văd pe alesele «progresiste» democrate din Congres (...) spunând de-acum sus şi tare şi în mod perfid populaţiei Statelor Unite, cea mai mare şi cea mai puternică naţiune de pe Pământ, cum trebuie condus Guvernul nostru”, a scris Trump pe Twitter.
El apreciază că aceste alese sunt ”originare din ţări ale căror Guverne sunt într-o situaţie total catastrofală, cele mai rele, cele mai corupte şi inepte din lume (dacă au un Guvern care funcţionează)”.

De ce nu se întorc ele în aceste locuri, total eşuate şi infestate de criminalitatea din care vin, pentru a ajuta la repararea lor?”, continuă şeful statului american, fără să citeze nume.
Se pare că el se referă la tinere alese în Congres precum Alexandria Ocasio-Cortez, la New York, la Ilhan Omar, în Minnesota, sau la Rashida Tlaib, în Michigan. Dintre acestea, doar Ilhan Omar nu s-a născut în SUA.

Articolul continuă după reclamă

După ce a fost întrebat dacă aceste comentarii ale lui Trump sunt rasiste, Johnson a declarat: „Puteţi vedea din ce am spus ce părere am despre comentariile lui Trump. Pur şi simplu nu poţi folosi acest tip de limbaj”.

Dezbaterea dintre Boris Johnson şi Jeremy Hunt, rivalul său în cursa pentru conducerea Partidului Conservator şi automat pentru funcţia de premier britanic a fost una liniştită, în care candidaţii s-au aprobat reciproc mai mult decât s-au contrazis. Johnson a afirmat la un moment dat: „Îmi place cum vorbeşti Jeremy”. Hunt a răspuns: „Bun, bun. Alătură-te cabinetului meu, Boris”.

Johnson sugerase anterior că un acord comercial post-Brexit cu Statele Unite ar reprezenta o oportunitate pentru a ridica standardele agriculturii americane.

Johnson a precizat însă că nu ar accepta pui trataţi cu clor importaţi din SUA pe pieţele britanice, un subiect controversat printre votanţii britanici.

„Nu sunt în favoarea importării elementelor care implică standarde scăzute privind tratamentul animalelor sau al igienei”, a precizat el.

„Ar trebui să folosim un acord comercial pentru a ridica standardele lor pentru a le alinia cu ale noastre”, a afirmat Johnson.

Sursa : news.ro

NASA face ultimele pregătiri pentru a trimite roboţi pe satelitul natural al Pământului... Turcia susține că deciziile UE nu vor afecta forajele pentru petrol şi gaze din largul Ciprului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce s-a întâmplat
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună. Autoritățile au emis avertizări
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x