Antena Căutare

Budapesta, Varşovia, Praga şi Bratislava se unesc împotriva populiştilor aflaţi la putere în cele patru ţări

Primarii progresişti din Budapesta, Varşovia, Praga şi Bratislava au încheiat luni un ”Pact al oraşelor libere”, cu scopul de a exercita presiuni asupra populiştilor aflaţi la putere în cele patru ţări şi a strânge relaţiile cu Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.

O ceremonie la care s-au reunit conducătorii celor patru capitale s-a desfăşurat la Budapesta, unde noul primar de centru-dreapta Gergely Karacsony a obţinut în octombrie o victorie-surpriză împotriva candidatului puterii, care conducea oraşul de nouă ani.

Karacsony se afişează de când a fost ales ca opozant de prim-plan al premierului naţionalist Viktor Orban.

La Varşovia, primarul Rafal Trzaskowski (centru), victorios în 2018 în faţa candidatului conservator naţionalist, este de asemenea o figură emblematică a opoziţiei.

”Populismul este un răspuns greşit şi simplist la probleme”, a declarat într-o conferinţă de presă primarul Pragăi Zdenek Hrib, ales de 38 de ani, afiliat Partidului Piraţilor şi un critic al premierului ceh Andrej Babis, un om de afaceri.

Articolul continuă după reclamă

Al patrulea semnatar al ”pactului” este Matus Vallo, primarul Bratislavei, care provine din rândul activiştilor locali şi care nu este afiliat politic într-o ţară condusă de stânga populistă slovacă.

În Declaraţie, ei îşi iau angajamentul comun de a promova ”libertatea şi demnitatea umane, democraţia, egalitatea, statul de drept, justiţia socială, toleranţa şi diversitatea culturală”.

Pact of Central European capital cities signed in Budapest today in opposition to their illiberal governments.

Perhaps some future food for thought for London?

— Shaun Walker (@shaunwalker7)

Primarul Budapestei, în vârstă de 44 de ani, vede în această alianţă ”un nou capitol”, care permite ”protejarea a ceea ce există bun în apartenenţa europeană”, în contextul în care guvernele celor patru ţări din Europa de Est întreţin relaţii agitate cu instituţiile comunitare de la Bruxelles în subiecte ca migraţia, justiţia sau corupţia.

Alianţa celor patru aleşi speră să poată dialoga în mod direct cu instanţele UE în obţinerea unor fonduri europene în beneficiul marilor oraşe, ocolind administraţiile centrale.

”În aceşti ultimi zece ani, aceste fonduri au ajuns adesea la oligarhi prieteni ai Guvernului. Este scandalos ca banii europeni să finanţeze autocraţia şi oligarhii”, a deplâns primarul Budapestei.

Între priorităţile celor patru capitale se află de asemenea politicile în lupta împotriva modificărilor climatice, în contextul în care guvernele Poloniei, Ungariei şi Cehiei au fost cele mai reticente în adoptarera obiectivului european al neutralităţii carbonului în 2050.

Sursa : news.ro

Rohani efectuează o vizită de o zi, vineri, în Japonia... Boris Johnson aprobă publicarea unui raport cu privire la un posibil amestec rus în politica britanică...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se pregătesc
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x