Antena Căutare

Casa Albă: Donald Trump şi Vladimir Putin au discutat telefonic despre relaţiile dintre ţările lor, la iniţiativa liderului rus

Preşedintele american Donald Trump şi preşedintele rus Vladimir Putin au discutat telefonic despre relaţiile dintre ţările lor, la iniţiativa liderului rus, a anunţat luni Casa Albă, transmite Reuters.

Motivul oficial al convorbirii, potrivit ambelor părţi, a fost ca Putin să îi mulţumească lui Trump pentru ”informaţii furnizate de Statele Unite care au ajutat la prevenirea unui posibil atac terorist în Rusia”.

Nu au fost oferite detalii, dar Rusia a anunţat duminică prevenirea unor atacuri care ar fi urmat să aibă loc la St. Petersburg datorită unei informaţii furnizate de Washington.

Purtătorul de cuvânt al Casei Slbe Hogan Gidley a spus că ambii preşedinţi sunt hotărâţi să continue cooperarea împotriva terorismului dintre cele două ţări.

”Preşedinţii au mai discutat despre stadiul relaţiilor dintre Statele Unite şi Rusia şi despre eforturile viitoare de susţinere a unui control eficient al armelor”, a spus Gidley, făcând referire la dorinţa declarată a lui Trump pentru un nou acord privind controlul armelor nucleare.

Articolul continuă după reclamă

Trump, care în prezent se află într-o vacanţă de două săptămâni la clubul său Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, doreşte relaţii solide cu Rusia şi s-a plâns că investigaţia privind amestecul Rusiei în campania prezidenţială din 2016 i-a pus piedici.

Preşedintele a întâmpinat opoziţia republicanilor şi democraţilor din Congres faţă de o relaţie mai apropiată cu Rusia din cauza anexării Crimeii de către Moscova şi a sprijinului acordat de Rusia separatiştilor din estul Ucrainei, printre alte probleme.

Între timp au apărut şi alte tensiuni între cele două ţări.

Trump a avertizat joi Rusia, Siria şi Iranul din cauza uciderii civililor în provincia siriană Idlib.

Forţele siriene şi ruse au intensificat bombardamentele împotriva unor ţinte din Idlib, ultimul centru important al rebelilor din Siria. Preşedintele sirian Bashar al-Assad a promis că va redobândi controlul asupra regiunii.

Un alt posibil motiv de tensiune este susţinerea de către Rusia şi China a unui proiect la Consiliul de Securitate al ONU pentru ridicarea unor dintre sancţiunile impuse Coreii de Nord din cauza programelor de armament nuclear şi rachete balistice.

Convorbirea telefonică dintre Trump şi Putin a survenit în condiţiile în care secretarul de Stat State Mike Pompeo va călători în Ucraina, Belarus, Kazahstan, Uzbekistan şi Cipru, în perioada 3-7 ianuarie.

Sursa : news.ro

Explozie în Spania, din cauza artificiilor, în timpul unui festival de Sărbători. Sunt cel puțin 14 victime... Irakul condamnă atacurile aeriene efectuate de Statele Unite asupra unor baze ale miliţiilor irakiene susţinute de Iran...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Donald Trump si Melania,
Donald Trump si Melania, "sabotați" de o scară rulantă. Momentul în care aceasta se opreste fix când cei doi...
A pierdut aproape 9 kilograme cu Ozempic, dar își mai dorește să slăbească. Transformarea incredibilă a vedetei
A pierdut aproape 9 kilograme cu Ozempic, dar își mai dorește să slăbească. Transformarea incredibilă a vedetei Catine.ro
Cum s-a îmbrăcat Volodimir Zelenski la Casa Albă după ce Donald Trump l-a certat că nu poartă costum. Remarca lui savuroasă
Cum s-a îmbrăcat Volodimir Zelenski la Casa Albă după ce Donald Trump l-a certat că nu poartă costum. Remarca...
Burak Özçivit și Fahriye Evcen au petrecut timp de calitate alături de copii. Cum s-au fotografiat actorii celebri
Burak Özçivit și Fahriye Evcen au petrecut timp de calitate alături de copii. Cum s-au fotografiat actorii celebri Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Cum a fost săltată din pat „Zeița Bogăției”, creierul unei fraude cu criptomonede 6,2 miliarde de euro
Cum a fost săltată din pat „Zeița Bogăției”, creierul unei fraude cu criptomonede 6,2 miliarde de euro Libertatea.ro
Un expert britanic a descoperit găselnița Kievului: Cel mai bun contraatac al Ucrainei, lovitura care îl doboară pe Putin
Un expert britanic a descoperit găselnița Kievului: Cel mai bun contraatac al Ucrainei, lovitura care îl... Ziare.com
“A pierdut milioane de euro”. Când a renunţat milionarul celebru la cetăţenia română. Ce i s-a putut întâmpla
“A pierdut milioane de euro”. Când a renunţat milionarul celebru la cetăţenia română. Ce i s-a... AntenaSport
Romina Gingașu s-a întors pe băncile facultății. La ce universitate de top studiază soția miliardarului Piero Ferrari: „Următorul pas în carieră”
Romina Gingașu s-a întors pe băncile facultății. La ce universitate de top studiază soția miliardarului Piero... Elle
Mădălina Ghenea, apariție care îți taie respirația! Primele declarații ale actriței, după ce s-a reîntors în România. PAPARAZZI
Mădălina Ghenea, apariție care îți taie respirația! Primele declarații ale actriței, după ce s-a reîntors... Spynews.ro
Mădălina Ghenea a surprins pe toată lumea! Cum a putut diva să iasă dintr-un hotel bucureștean – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a surprins pe toată lumea! Cum a putut diva să iasă dintr-un hotel bucureștean – GALERIE... BZI
Previziuni sumbre pentru Nicușor Dan, pentru finalul anului! Carmen Harra a vorbit despre data de naștere a președintelui
Previziuni sumbre pentru Nicușor Dan, pentru finalul anului! Carmen Harra a vorbit despre data de naștere a... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pui cu legume în stil asiatic. Rețetă preparată la wok
Pui cu legume în stil asiatic. Rețetă preparată la wok HelloTaste.ro
Un sat din România cu 14 oameni are pistă asfaltată de biciclete care trece prin pădurea cu lupi și urși, dar drumurile sunt din pământ
Un sat din România cu 14 oameni are pistă asfaltată de biciclete care trece prin pădurea cu lupi și urși, dar... Antena3.ro
Experții au observat materia întunecată pentru prima dată. Imaginea care i-a uimit
Experții au observat materia întunecată pentru prima dată. Imaginea care i-a uimit useit
Horoscopul zilei de 11 noiembrie 2025. Berbecii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 11 noiembrie 2025. Berbecii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
ONG-urile #rezist, mișcare la 180 de grade. Se organizează un protest antijustiție. Ținta – președintele ÎCCJ, Lia Savonea
ONG-urile #rezist, mișcare la 180 de grade. Se organizează un protest antijustiție. Ținta – președintele... Jurnalul
Ce înseamnă când visezi că zbori, că plângi sau că te pierzi. Mesaje din subconștient la care să fii atentă
Ce înseamnă când visezi că zbori, că plângi sau că te pierzi. Mesaje din subconștient la care să fii atentă Kudika
Cât va fi pensia ta dacă ai avut un salariu mediu brut de 6.000 de lei. Exemplu de calcul după noua formulă
Cât va fi pensia ta dacă ai avut un salariu mediu brut de 6.000 de lei. Exemplu de calcul după noua formulă Playtech
Doliu în lumea teatrului românesc. A murit unul dintre cei mai  importanți actori de la Teatrul Nottara
Doliu în lumea teatrului românesc. A murit unul dintre cei mai importanți actori de la Teatrul Nottara Redactia.ro
Imagini cu primul robot umanoid dezvoltat de Rusia în timp ce se prăbuşeşte pe scenă la prezentarea oficială
Imagini cu primul robot umanoid dezvoltat de Rusia în timp ce se prăbuşeşte pe scenă la prezentarea oficială Observator
Remedii naturale pentru nasul înfundat. Ce să faci când nu mai poți să respiri cum trebuie
Remedii naturale pentru nasul înfundat. Ce să faci când nu mai poți să respiri cum trebuie MediCOOL
Cele mai bune condimente pentru carnea de porc. Cu ce să o aromatizezi ca să aibă gust ca la restaurant
Cele mai bune condimente pentru carnea de porc. Cu ce să o aromatizezi ca să aibă gust ca la restaurant HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Zodia care își schimbă radical viața în luna noiembrie 2025. Acești nativi vor face o detoxifiere fizică și mentală
Zodia care își schimbă radical viața în luna noiembrie 2025. Acești nativi vor face o detoxifiere fizică și... Gandul
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
30 de lucruri mărunte și gesturi care înseamnă mult pentru copii
30 de lucruri mărunte și gesturi care înseamnă mult pentru copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Lansarea Grand Theft Auto 6 a fost amânată din nou. Când ar ajunge pe piață jocul mult așteptat
Lansarea Grand Theft Auto 6 a fost amânată din nou. Când ar ajunge pe piață jocul mult așteptat UseIT
Burgeri de sfeclă roșie cu orez. Fragezi, colorați și plini de savoare vegetală
Burgeri de sfeclă roșie cu orez. Fragezi, colorați și plini de savoare vegetală Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x