Antena Căutare

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene: Contractele bancare indexate în franci elveţieni pot fi invalidate

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis, joi, că instanţele din Polonia nu pot completa contractele de credit indexate în franci elveţieni, în cazul în care declară clauzele valutare ca fiind abuzive. Totodată, Curtea a decis că instanţele pot invalida aceste contracte, după eliminarea clauzelor de indexare.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis, joi, că instanţele din Polonia nu pot completa contractele de credit indexate în franci elveţieni, în cazul în care declară clauzele valutare ca fiind abuzive. Totodată, Curtea a decis că instanţele pot invalida aceste contracte, după eliminarea clauzelor de indexare.

Soluţia pronunţată de CJUE este importantă pentru că ar putea genera un val de procese în Polonia, prin care consumatorii să ceară plata creditelor la cursul de la data acordării, potrivit .

Impactul potenţial al acestei decizii şi posibilele efecte ale deciziei CJUE s-ar putea resimţi şi în cazul creditelor în franci elveţieni acordate în România.

CJUE a fost sesizată de un tribunal din Varşovia după ce doi consumatori polonezi, familia Dziubak, au reclamat Raiffeisen Bank pentru un contract ipotecar încheiat în zloţi polonezi, însă indexat în franci elveţieni. Soldul contractului a fost fixat la nivelul în franci elveţieni de la momentul acordării, la un nivel al cursului CHF/PLN „care nu este mai mic decât cursul de cumpărare” al monedei străine.

Articolul continuă după reclamă

Totodată, ratele urmau să fie trase de bancă din contul bancar în zloţi, „pe baza cursului de vânzare al valutei” publicat de bancă. Împrumutaţii au solicitat constatarea nulităţii contractului de împrumut, în condiţiile în care acesta ar fi conţinut clauze abuzive în ceea ce priveşte mecanismul de indexare, anume că banca aplică o diferenţă de curs între cursul de cumpărare şi cel de vânzare la calculul ratelor.

Sursa : news.ro

Netflix, investigată în Italia pentru o presupusă evaziune fiscală... Sauli Niinisto probabil îşi va aminti mult timp vizita la Casa Albă...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius Borg Høiby
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
„Ceasul inteligent al soțului meu mi-a spus că a murit”. Paula încearcă de 4 ani să afle mai multe răspunsuri
„Ceasul inteligent al soțului meu mi-a spus că a murit”. Paula încearcă de 4 ani să afle mai multe răspunsuri Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
Victor Ponta dă verdictul: „Se pregătește un guvern de uniune națională!“
Victor Ponta dă verdictul: „Se pregătește un guvern de uniune națională!“ BZI
Noile metode de furat motorina, cu tehnologie de ultimă generație: prin telecomandă și cu aparatură de bruiaj
Noile metode de furat motorina, cu tehnologie de ultimă generație: prin telecomandă și cu aparatură de bruiaj Jurnalul
Nicole Cherrry, apariție extravagantă la petrecerea lui J. Balvin. Melodia cu care l-a impresionat pe artist
Nicole Cherrry, apariție extravagantă la petrecerea lui J. Balvin. Melodia cu care l-a impresionat pe artist Kudika
A încălcat Nicușor Dan Constituția când l-a propus premier pe Adrian Vestea? Ce spun doi foști judecători CCR
A încălcat Nicușor Dan Constituția când l-a propus premier pe Adrian Vestea? Ce spun doi foști judecători CCR Redactia.ro
Sute de locuri de muncă noi într-un judeţ lovit de concedieri. Angajaţii primesc bonus de 1.500 de lei
Sute de locuri de muncă noi într-un judeţ lovit de concedieri. Angajaţii primesc bonus de 1.500 de lei Observator
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să cureți pompa de sân
Cum să cureți pompa de sân DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x