Antena Căutare

Ecuador. Imaginile terorii! Oameni scoși de sub dărâmături, case și mașini, una cu pământul! 413 de morți. Bilanțul va mai crește

Violentul seism cu magnitudinea de 7,8 grade care a lovit coasta pacifică a Ecuadorului sâmbătă seara s-a soldat cu cel puțin 272 de morți, potrivit unui nou bilanț comunicat în noaptea de duminică spre luni de președintele țării, Rafael Correa, potrivit agenției de presă AFP.

Ecuador. Imaginile terorii! Oameni scoși de sub dărâmături, case și mașini, una cu pământul! 413 de morți. Bilanțul va mai crește Galerie
| Hepta

Violentul seism cu magnitudinea de 7,8 grade care a lovit coasta pacifică a Ecuadorului sâmbătă seara s-a soldat cu cel puțin 413 de morți, potrivit unui nou bilanț comunicatde președintele țării, Rafael Correa, notează AFP, citată de Agerpres.

'Numărul (morților) va crește cu siguranță și probabil într-un mod considerabil', a adăugat șeful statului.

Echipele de salvare au desfășurat duminică operațiuni de recuperare a eventualilor supraviețuitori de sub dărâmături, în timp ce numeroși ecuadorieni și-au petrecut și noaptea de duminică spre luni sub cerul liber de teama unui nou seism sau a unor replici puternice.

Foto: Hepta

Cutremurul, cel mai puternic cutremur de după 1979, a provocat importante daune materiale și a determinat guvernul să declare starea de urgență și să desfășoare mii de soldați pentru a veni în ajutor sinistraților și echipelor de salvare.

Echipe de prim-ajutor au încercat duminică să îi salveze pe supraviețuitorii aflați sub dărâmături în Ecuador, la o zi după cel mai puternic seism care a lovit această țară în ultimii 40 de ani, soldat cu 235 de morți, anunță AFP.

La Portoviejo (vest), unul dintre orașele cele mai afectate, case distruse, o piață devastată, stâlpi de iluminat căzuți la pământ și moloz împrăștiat pe trotuare, stau ca mărturie amplorii cutremurului cu magnitudinea 7,8, cel mai puternic din Ecuador din anul 1979.

"Am scos deja trei persoane decedate si credem că mai sunt 10 sau 11 sub dărâmături", a declarat un membru al echipei de salvare care a acționat la hotelul El Gato, o clădirea cu șase etaje care s-a prăbușit complet.

Foto: Hepta

La Guayaquil, localitate aflată la 400 de kilometri sud de epicentru, "am simțit foarte mult cutremurul", a povestit Oscar Alava, un inginer în vârstă de 41 de ani. "Cu ajutorul lui Dumnezeu, nu ni s-a întâmplat nimic. Câinele ne-a avertizat lătrând", a adăugat el.

În acest port cu peste două milioane de locuitori, un bărbat a fost strivit în mașina sa după prăbușirea unui pod, iar o fetiță a murit lovită de acoperișul unui centru comercial care s-a dărâmat.

La Manta (vest), oraș apropiat de epicentru, "casele s-au prăbușit, stâlpii de iluminat au căzut la pământ, lumea este complet disperată, sunt oameni îngropați sub dărâmături", a spus Miriam Santana, 40 de ani, femeie de menaj.

Vicepreședintele Jorge Glas a anunțat un bilanț provizoriu de 235 de morți și 1.557 de răniți, precizând că peste 189 de replici au fost înregistrate după mișcarea telurică inițială care a durat aproximativ un minut. În țară a fost decretată starea de urgență.

Aflat în vizită la Vatican, președintele Rafael Correa a anunțat că a fost deblocată din rezerva bugetară suma de 600 de milioane de dolari pentru gestionarea situației de urgență și urma să ajungă în orașul Manta duminică la orele 23.30 GMT.

Uniunea Europeană a anunțat activarea mecanismului european de protecție civilă, pentru a ajuta această țară sud-americană, în timp ce secretarul de stat american, John Kerry, a oferit sprijinul Statelor Unite. Întăriri ajung în Ecuador din Columbia, Mexic, Chile, America centrală și din Spania, mai scrie AFP.

Cum arată chiloții regali ai Reginei Victoria, scoși la licitație: "Nu se ivesc în fiecare zi asemenea şanse"... Vecinii noştri "au fost zguduiţi"! Cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade în estul Bulgariei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x