Antena Căutare

La un an după atacurile teroriste, săptămânalul Charlie Hebdo continuă să provoace controverse: "Nu facem niciun compromis!"

În ajunul împlinirii unui an de la atacul terorist produs la Paris împotriva redacției săptămânalului satiric Charlie Hebdo, publicația franceză demonstrează că și-a păstrat spiritul provocator la un nivel ridicat, după cum se poate observa dintr-un număr special publicat miercuri, conform AFP.

La un an după atacurile teroriste, săptămânalul Charlie Hebdo continuă să provoace controverse: "Nu facem niciun compromis!"
| independent.md

La împlinirea unui an de la atacul terorist produs la Paris împotriva redacției săptămânalului satiric Charlie Hebdo, publicația franceză demonstrează că și-a păstrat spiritul provocator la un nivel ridicat, după cum se poate observa dintr-un număr special publicat miercuri, scrie AFP, citată de Agerpres.

Publicat într-un tiraj de 1 milion de exemplare, acest număr revine la filonul anticlerical reprezentativ pentru identitatea revistei, publicând pe prima pagină caricatura unui Dumnezeu cu barbă, cu privirea furioasă, roba însângerată și un Kalașnikov în spate, însoțit de titlul "Un an mai târziu, asasinul încă în libertate".

REMEMBER. Filmul evenimentelor: Charlie Hebdo, un an de la atacul terorist care a ucis 12 oameni

"Charlie a fost mereu o publicație de luptă, însă o luptă distractivă, deconectantă!", a declarat pentru AFP desenatorul Riss, directorul săptămânalului, supraviețuitor al masacrului soldat cu moartea a 12 dintre colegii săi.

"Charlie Hebdo nu face niciun compromis", observă și cotidianul Le Parisien.

"Indiferent dacă ne place sau nu, ei sunt 'Charlie'!" (...) La un an după crima din 7 ianuarie putem să fim siguri de un lucru: împotriva tuturor bigoților, fanaticilor, îngenunchiaților, conformiștilor și dogmaticilor, Charlie trăiește" constată și directorul publicației Libération, Laurent Joffrin, al cărui ziar a găzduit redacția Charlie Hebdo după atac.

Charlie Hebdo, după un an: interviu cu un jurnalist francez despre masacrul care a îndoliat o lume

Însă acest ateism provocator nu este gustat de toată lumea, mai ales că Dumnezeul din caricatura de pe prima pagină prezintă și însemnul creștin al "Ochiului atoatevăzător". Publicația Vaticanului, l'Osservatore Romano, a deplâns încă de marți faptul că "în spatele drapelului înșelător al unei laicități fără compromisuri", săptămânalul omite să menționeze faptul că numeroși lideri religioși au condamnat violența în numele religiei.

Președintele Consiliului musulmanilor din Franța, Anouar Kbibech, s-a declarat "rănit" de această caricatură care "îi vizează pe toți credincioșii, indiferent de religie".

Publicarea acestui număr special nu a dus la formarea de cozi la chioșcurile de ziare așa cum s-a întâmplat cu numărul publicat imediat după atacul terorist asupra redacției, care s-a vândut în peste 7,5 milioane de exemplare și a impus în conștiința colectivă sloganul 'Je suis Charlie!'.

În prezent săptămânalul se vinde, în medie, în 100.000 de exemplare la chioșcurile de difuzare a presei, dintre care 10.000 de exemplare în afara Franței. De asemenea, revista are aproximativ 183.000 de abonați. Înainte de atacul terorist, publicația Charlie Hebdo avea mari dificultăți financiare și se vindea în doar aproximativ 30.000 de exemplare pe săptămână.

Zece jurnaliști au trecut în tabăra Charlie Hebdo după atacul de acum un an, însă absența celor care și-au pierdut viața atunci, printre care caricaturiștii Cabu, Wolinski, Tignous, Honoré și Charb, continuă să fie resimțită.

Sursa: Agerpres

CHARLIE HEBDO după un an: interviu cu un jurnalist francez despre masacrul care a îndoliat o lume... El e Abu și nu a mai mâncat nimic de șapte zile! Ca el mai sunt 40.000 de oameni, captivi într-un oraș ce a rămas fără m...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x