Antena Căutare

Liam Scarlett, unul dintre cei mai importanţi coregrafi britanici, concediat de Royal Ballet din Londra

Liam Scarlett, unul dintre cei mai importanţi coregrafi britanici, a fost concediat de Royal Ballet din Londra după o anchetă disciplinară începută în luna ianuarie, informează BBC.

Instituţia a transmis, luni seară, că în urma investigaţiei nu a fost găsit un motiv de punere sub acuzare a lui Scarlett.

Coregraful în vârstă de 33 de ani, fost dansator la Royal Ballet, a fost învinuit de mai multe eleve de hărţuire sexuală. El nu a comentat acuzaţiile.

Liam Scarlett a avut o rezidenţă la compania de balet din 2012, iar aceasta a fost suspendată în luna august a anului trecut.

El a fost responsabil pentru unele dintre cele mai importante spectacole ale Royal Ballet, inclusiv „Lacul lebedelor” din 2018.

Activitatea lui Liam Scarlett la Royal Ballet a fost încheiată pe 23 martie 2020, a anunţat instituţia. „Putem confirma că ancheta independentă s-a încheiat şi a dovedit că nu au fost găsite motive pentru a face acuzaţii legat de presupusele contacte cu elevii de la The Royal Ballet School”.

The Royal Opera House din Londra, care găzduieşte compania de balet, este închisă până pe 19 aprilie, după directiva Guvernului ca toate instituţiile de spectacole să îşi suspende activitatea din cauza epidemiei de Covid-19.

Sursa : news.ro

Tânăr infectat cu coronavirus, mesaj înfiorător, de pe un pat de spital. „Am ajuns să nu mai pot să-mi ridic capul și să... Coronavirus - China a înregistrat 78 de noi cazuri şi 7 decese...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x