Antena Căutare

Ministrul finlandez de Interne, Paivi Rasanen, despre aderarea Romaniei la Schengen: "Vrem sa reparam greseala din 2007"

Dupa ce Finlanda a anuntat, miercuri, ca se va alatura Olandei in decizia de a vota impotriva aderarii Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen, eurodeputatul finlandez Sari Essayah a declarat pentru Gandul ca in acest fel se incearca "repararea" greselii din 2007, anul aderarii acestor doua state la UE.


"Sunt voci care spun ca Romania si Bulgaria au fost primite prea devreme in UE si ca poate ar fi trebuit sa mai asteptam cativa ani. La admiterea in UE existau aceste criterii privind coruptia, transparenta, societatea. Greseala a fost facuta atunci. Pot intelege acest punct de vedere: am indeplinit toate criteriile tehnice, de ce va mai plangeti? Dar acesti oameni trebuie sa inteleaga ca atunci (in 2007) am ezitat si ca acum incercam sa reparam greseala pe care am facut-o atunci. Stiu ca este putin nedrept", spune eurodeputata.

"Nu ar trebui sa fie asa. Chiar daca spunem ca sunt chestiuni tehnice in cazul aderarii la Schengen, ultimul cuvant il are decizia politica ", recunoaste eurodeputata. La fel se intampla cu criza euro si cu Grecia, spune Essaya: "De ce se afla acum zona euro in criza, de ce a fost admisa Grecia in zona euro, cand existau 5 criterii pentru admitere? Pentru ca s-a luat o decizie politica".

Proasta gestionare a comunitatii rome, principalul motiv de respingere

Potrivit eurodeputatei, cel mai important motiv de respingere a Romaniei este gestionarea romilor.

Articolul continuă după reclamă

"Cand avem discutii in Parlament despre situatia romilor din Romania, multi spun ca ar trebui sa asteptam pana cand putem fi siguri ca Romania si Bulgaria au grija cum trebuie de grupurile lor minoritare. Apoi putem decide daca cele doua tari intrunesc criteriile Schengen", a spus Sari Essayah pentru sursa citata.

In al doilea rand Sari Essayah vorbeste despre coruptia in vami. Cu toate ca autoritatile romane au demarat operatiuni de amploare de arestare a vamesilor, reportajele internationale arata ca o spaga medie pe tura in vamile romanesti ajunge la 6.000 de euro.

Al doilea motiv este coruptia din vami . Sari Essayah cunoaste operatiunea de amploare a autoritatilor romane, in urma careia au fost arestati sute de vamesi, dar nu uita nici reportajele internationale care au aratat vilele de lux ale vamesilor romani si bulgari, sau faptul ca spaga medie pe o tura la vama ar ajunge la aproape 6.000 de euro.

"Cred ca ar fi foarte bine sa vedem urmatorul Raport (pe Justitie) si apoi sa putem lua o decizie", a mai spus eurodeputata finlandeza.

sursa: Antena3

Atena, paralizata de o greva generala din transporturi... VIDEO! Peru: Elevi omorati cu otrava de soareci...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în Sicilia
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x