Antena Căutare

ONU, ”alarmată” de informaţii cu privire la un număr ”important” de morţi în violenţe în Iran

Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului a denunţat marţi folosirea forţei - inclusiv tiruri de gloanţe reale - împotriva manifestanţilor în Iran şi şi-a exprirmat îngrijorarea faţă de informnaţii cu privire la un număr ”important” de morţi, relatează AFP.

”Suntem deosebit de alarmaţi de faptul că folosirea muniţiei reale ar fi cauzat un număr important de decese în întreaga ţară”, a declarat într-o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat ONU Rupert Colville.

El a subliniat că, potrivit ”presei iraniene şi altor surse” este vorba despre un bilanţ de ”zeci” de morţi.

TREI AGENŢI DE ORDINE, UCIŞI ÎN APROPIERE DE TEHERAN

Pe de altă parte, trei agenţi din cadrul forţelor de ordine au fost ucişi cu arme albe de către participanţi la revolte, în apropiere de Teheran, au transmis în noaptea de luni spre marţi agenţiile Isna şi Fars.

Articolul continuă după reclamă

Una dintre victime, identificată ca fiind Morteza Ebrahimi, era un ofiţer din cadrul Gardienilor Revoluţiei, iar celelalte două, Majid Sheikhi şi Mostafa Rezai, membri ai Basij, un corp paramilitar de voluntari, potrivit celor două agenţii, care citează un comunicat al unei baze locale a Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice.

Participanţi la ”revolte i-au ucis (pe cei trei bărbaţi) cu arme albe, după ce i-au încercuit într-o ambuscadă”, în provincia Teheran, la vest de capitală, scriu Fars şi Isna, fără să precizeze locul faptelor.

Fars scrie că Ebrahimi era de curând tatăl unui al doilea copil, iar Sheikhi şi Rezai aveau 22 şi, respectiv, 33 de ani. Funeraliile celor trei urmează să aibă loc miercuri. Potrivit televiziunii de stat, o ”ceremonie de adio” pentru doi sintre ei urmează să aibă loc marţi după-amiaza la Teheran.

Începând de vineri seara, numeroase oraşe din Iran au fost cuprinse de revolte, la doar câteva ore după anunţarea unei scumpiri a preţului benzinei.

Moartea acestui ”Pasdar” (gardian) şi a celor doi ”Basij” creşte bilanţul oficial al morţilor la cinci, de la începutul violenţelor.

Alte cel puţin şase persoane au fost ucise, potrivit unor informaţii publicate de diverse agenţii iraniene, în general fără să citeze surse şi fără multe detalii.

Sursa : news.ro

Un istoric britanic susţine că serialul „The Crown” transmite un mesaj republican subversiv... Imagini de poveste! Un brad de Crăciun a fost decorat cu 3.000 de cristale Swarovski, în Copenhaga! Video...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
A renunțat la venituri de peste 200.000 de dolari pe an la Microsoft. Acum trăiește din economii și dezvoltă propria afacere AI
A renunțat la venituri de peste 200.000 de dolari pe an la Microsoft. Acum trăiește din economii și dezvoltă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Se considera prea urât pentru a fi iubit și a devenit viral pe internet. Mesajul unei femei i-a schimbat viața. Acum e soț și tată
Se considera prea urât pentru a fi iubit și a devenit viral pe internet. Mesajul unei femei i-a schimbat viața....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x