Antena Căutare

Papa Francisc vizită istorică în Peninsula Arabică leagăn al islamului. Ce semn a primit

Papa Francisc vizită istorică în Peninsula Arabică leagăn al islamului. Ce semn a primit

Papa Francisc vizită istorică în Peninsula Arabică leagăn al islamului. Ce semn a primit
Papa Francisc | rfi.ro

Duminică, 3 februarie, Papa Francisc vizitează Emiratele Arabe Unite în perioada 3-5 februarie. Astfel, el a devenit primul cap al Bisericii catolice care a vizitat Peninsula Arabică ce reprezintă leagănul islamului. Avionul Papei a aterizat duminică în Abu Dhabi, cu puțin timp înainte de ora 22:00.

În timp ce acesta se îndrepta către Abu Dhabi, el a fost anunțat că la destinație plouă. Acesta a reprezentat un semn de binecuvântare în această țară. Numeroși credincioși l-au așteptat pe Papa Francisc, strângându-se în fața catedralei Sfântul Iosif pentru a primi bilete pentru slujba ce va fi astăzi oficiată de acesta. După ce luni, 4 februarie a avut loc o reuniune interreligioasă internațională, pe 5 februarie, Papa Francisc va oficia slujba la catedrala Sfântul Iosif.

Aproximativ un milion de catolici locuiesc în Emiratele Arabe Unite, aceasta fiind țara cu cel mai mare număr de biserici catolice din regiune, în număr de opt.

Sursă foto: rfi.ro

Coduri roşu şi portocaliu de furtuni puternice, vânt şi grindină. Avertismentul autorităților... Zile libere 2019. 5 februarie zi libera în Emirate pentru vizita Papei Francisc...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x