Antena Căutare

Patriarhul Kiril al Rusiei considera Republica Moldova "parte a Sfintei Rusii"

Patriarhul Kiril al Rusiei considera Republica Moldova ca fiind o parte a Sfintei Rusii, chiar daca pe teritoriul acestei tari nu se vorbeste o limba slava, potrivit unui comunicat al Bisericii Ortodoxe Ruse, citat de postul Europa Libera in pagina electronica

Patriarhul Kiril a declarat ca biserica pe care o conduce se roaga pentru ca "orientarea politica a Moldovei sa contribuie la pastrarea unitatii Sfintei Rusii", desemnata drept "o notiune spirituala situata deasupra celor etnice, politice sau lingvistice".

Potrivit comunicatului preluat de Mediafax, inaltul prelat a facut aceasta declaratie la intrevederea cu mitropolitul Moldovei, Vladimir, avuta sambata la Manastirea Solovki din Rusia.

Intr-un aparent comentariu asupra situatiei politice din Republica Moldova, patriarhul Kiril i-a spus mitropolitului Vladimir ca nici un partid politic care ameninta cu dezmembrarea nu va putea rupe aceasta unitate spirituala.

Sursa: jurnalul.ro

Foto: karadeniz-press.ro

Olli Rehn: Franarea cresterii economice din Asia, impact negativ asupra Europei... Moldovenii de peste Prut ne considera aroganti...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x