Antena Căutare

Românii, subiect aprins în presa internațională: "Haos, proteste, dar și un moment de unitate pentru comunitate"

Duminică a fost zi importantă pentru milioane de români, indiferent de locul în care s-au aflat! În Italia, românii au fost chemați la urne alături de conaționalii lor de pretutindeni pentru a-și decide viitorul la alegerile europarlamentare și referendumul național.

Mii de români aflați în străinătate au arătat dragoste pentru România! Presa internațională descrie modul în care milioane de români din diaspora au fost umiliți: Trei mii de români au așteptat câte 7 ore să voteze la alegerile europarlamentare. Apoi, ușa li s-a închis în față"

Duminică a fost zi importantă pentru milioane de români, indiferent de locul în care s-au aflat!
În Italia, românii au fost chemați la urne alături de conaționalii lor de pretutindeni pentru a-și decide viitorul la alegerile europarlamentare și referendumul național.

Potrivit rotilianul.com, în peninsulă au fost organizate un număr de 76 de secții de vot, care s-au dovedit prea puține pentru a face față valului de cetățeni români prezenți pe teritoriul acestui stat. În urma acestor probleme de organizare, nu au lipsit protestele, incidentele, pe care presa italiană nu le-a lăsat neobservate. Astăzi, la prima oră a dimineții, ziarele descriau cu lux de amănunte atmosfera creată de români, în urma alegerilor.

De la Genova (Liguria): „Momente de haos și tensiune la Genova, în via Casagranda alla Foce, la sediul Consulatului onorific al României unde a fost organizată o secție de votare pentru a permite cetățenilor români care locuiesc în Liguria să participe la alegerile europene”, scrie telenord.it.

Articolul continuă după reclamă

Se pare că atmosfera a fost una tensionată, mai ales că mulți oameni nu au apucat să voteze, motiv de indignare și de scandare. Deși s-a cerut prelungirea programului de funcționare, autoritățile de la București nu au oferit niciun răspuns cu privire la această prelungire.

Românii revoltați au strigat tot ce le-a venit la gură din cauza indignării: „Rușine! Rușine! Suntem aici de la ora 15.00, am venit de la Savona numai pentru asta, ca să votăm, spune un bărbat. Pentru întreaga după-amiază au fost doar doi funcționari care au lucrat. Acum, când urmează să se închidă secția, au pus a treia persoană. De ce nu s-au gândit până acum?”
Potrivit informațiilor din presa internațională, polițiștii au reușit cu greu să-i convingă pe români să părăsească clădirile și secțiile de votare.

Il Gazzettino scrie: „Cinci mii de români la coadă pentru a vota la europarlamentare! „Am sosit de la Portegrandi la ora 12:00. Am stat la coadă până acum. Am dreptul la vot”, spune Mihaela Profir, care trăiește în Italia de 20 de ani și a fost una din aproape cei 6.000 de români prezenți de dimineață în fața consulatului de la Treviso.
„De câțiva ani, datorită unui acord cu consulul onorific Mario Moretti Polegato, cetățenii români își pot exercita dreptul de vot. Dar nu am văzut niciodată o astfel de mulțime. A fost necesară alertarea poliției”,
a declarat Cristin Magoga, director al Hotelului Maggior Consiglio unde s-a organizat secția de votare.»
Publicația Giornale di Brescia a scris astăzi, la prima oră, despre prezența uimitoare a românilor: "Trei mii de români au așteptat câte 7 ore să voteze la alegerile europarlamentare. Apoi, ușa li s-a închis în față”.

Citește și: Prezență record la europarlamentare! Diaspora și-a arătat din nou dragostea față de țară! Care sunt rezultatele alegerilor europarlamentare

De asemenea, o altă publicație menționează că „În fața secției de votare de la Villa Tacchi din cartierul San Pio X, organizată pentru alegătorii români, o mare mulțime de oameni s-au strâns pentru a-și exercita dreptul de vot”, se poate citi pe site-ul VicenzaPiù. „Încă de la primele ore ale dimineții participarea la vot a fost masivă, înregistrându-se proteste pentru timpii lungi de așteptare, dar cea mai mare parte a românilor au trăit această zi de 26 mai, ca pe o mare sărbătoare. Un moment de întâlnire și unitate pentru comunitate.”, potrivit rotilianul.com
Citește și: UPDATE: Diaspora la Alegeri Europarlamentare 2019. BEC: Votul nu va fi prelungit

Cum au votat românii din Italia la europarlamentare. USR PLUS a obţinut 41,5%. Vezi PSD și PNL... Prinţul Harry şi Meghan caută dădacă pentru fiul lor Archie Harrison. Ducesa are condiții drastice...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se pregătesc
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x