Concurenții și mamele au votat cel mai puternic și cel mai slab cuplu în viziunea lor. Iată ce au ales și ce se întâmplă.
Ediția din data de 31 martie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. În această gală băieții nominalizează o fată pentru eliminare. Iată ce speculații au făcut aceștia înainte de momentul votului.
Larisa, Alexandra, Cosmin și Aron au intrat în cursa de eliminare. S-au ivit multe discuții în competiție despre această cursă de eliminare.
În urma votului publicului, Anamaria a fost eliminată din emisiunea ”Mireasa”. Totuși, concurenta a fost salvată în urma topului săptămânii.
Concurenții din casa Mireasa au nominalizat câte o fată și un băiat spre eliminare.
Gabriel Cherebețiu, fost jucător, antrenor și medic sportiv, este primul român din istorie nominalizat la premiul pentru personalitatea anului în volei.
Concurenții din casa Mireasa fac nominalizări! Iată cum au votat.
Concurenții din casa Mireasa au avut ocazia să stea de vorbă cu fanii. Astfel au fost încurajați de cei care îi votează.
Mihai a fost votat "Băiatul Săptămânii", doamna Ermina, ”Mama Săptămânii”, iar Mădălina, ”Fata Săptămânii”.
În urma voturilor, Denisa a fost eliminată din casa Mireasa. Nimeni nu se aștepta la această eliminare.
Alegerile parlamentare au loc în România duminică, pe 6 decembrie 2020. Românii sunt chemați la vot pentru a alege viitorii deputați și senatori, dintre peste 7.000 de persoane care candidează.
Sambata, 05.12.2020, 19:46Suferință la cote maxime pentru Cătălin și Doamna Geta în urma eliminării Denisei.
Momente tensionate în casa Mireasa, în timpul votului care va decide concurenta care urmează să fie eliminată. Iată cum au votat mamele.
Îngrijorată că va fi eliminată din casa Mireasa, Claudia a încălcat regulamentul. Iată cum a încercat concurenta să influențeze votul doamnei Mia.
Şi noul vicepreşedinte al SUA, Kamala Harris, scrie istorie în politica americană. Este prima femeie care va ocupa această funcţie. Joe Biden o consideră dovada faptului că orice este posibil în Statele Unite şi un exemplu de luptă pentru...
Duminica, 08.11.2020, 19:34Donald Trump sau Joe Biden reclamă victoria, deşi mai sunt aşteptate rezultatele din 9 state. Din voturile care s-au numărat până acum, Joe Biden are un mic avans. El şi-a asigurat deja votul a 224 de electori. În timp ce Donald Trump are de...
Miercuri, 04.11.2020, 19:13Americanii decid dacă Donald Trump rămâne la Casa Albă sau locul îi este luat de Joe Biden.100 de milioane de oameni au votat anticipat, iar asta ar putea face ca rezultatele finale să întârzie câteva zile. Actualul preşedinte aşteaptă...
Marti, 03.11.2020, 19:35Ajutată de diaspora, candidata proeuropeana, Maia Sandu a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova. Printre primii care au felicitat-o a fost premierul României, Ludovic Orban. La fel ca acum 4 ani, Maia Sandu îl va...
Luni, 02.11.2020, 19:29Primul test pentru organizarea alegerilor s-a dat azi. Basarabenii îşi aleg preşedintele, astfel că şi în România s-au organizat secţii de votare. Totul, în condiţii de pandemie. Asta a dus inclusiv la cozi de zeci de minute în cele 13...
Duminica, 01.11.2020, 19:41Să pierzi cu graţie, nu este una dintre calităţile unui fost primar. Foc şi pară că nu a fost reales primar, un oltean şi-a luat jucăriile şi a plecat. La propriu. A luat acasă cheile primăriei, ale terenului de sport şi ale. unui...
Duminica, 01.11.2020, 19:37În urma voturilor, Daiana este eliminată din casa Mireasa. ”Nu am niciun regret cu privire de ce am zis”, a declarat concurenta care a părăsit competiția. De asemenea, Radu a fost ales băiatul favorit, Cătălina, fata săptămânii, iar...
Publicul show-ului matrimonial "Mireasa" și-a ales favoriții prim SMS la 1272.
Amânarea alegerilor parlamentare este noul ping-pong între Klaus Iohannis şi PSD. Preşedintele a retrimis în Parlament legea prin care senatorii şi deputaţii, nu Guvernul, decid data alegerilor legislative. Preşedintele susţine că, amânarea...
Vineri, 23.10.2020, 19:23Pandemia a schimbat şi regulile pentru alegeri. Cine are un buletin expirat nu trebuie să se mai înghesuie la ghişee pentru a-l reînnoi. Va putea merge la urne cu buletinul vechi. Decizia a venit de la Biroul Electoral Central şi se aplică doar...
Luni, 19.10.2020, 08:10Cu trei săptămâni înainte de alegeri şi în ciuda sondajelor, preşedintele american Donald Trump refuză cu obstinaţie să îşi schimbe discursul agresiv, mai ales în ceea ce priveşte criza sanitară. Seniorii şi COVID 19 sunt temele de...
Miercuri, 14.10.2020, 19:47Data alegerilor parlamentare devine incertă. Programate pentru 6 decembrie, ar putea fi totuşi amânate, în condiţiile în care ultima decizie a Curţii Constituţionale lasă loc de schimbări. Jocul este acum la presedintele Klaus Iohannis care...
Miercuri, 14.10.2020, 19:21În urma voturilor, Claudia nu este eliminată din casa Mireasă! Iată cum a primit concurenta vestea.
Mai puţin de o lună până la alegerile din Statele Unite, iar Donald Trump încearcă să câştige un nou mandat promiţând tratament pentru covid 19. Acelaşi cu care a fost tratat şi el. Doar că tratamentul este unul încă experimental, iar efectele secundare nu sunt total cunoscute.
Vineri, 09.10.2020, 09:03V
Joi, 08.10.2020, 19:40La aproape două săptămâni de la alegerile locale, patru localităţi din ţară nu au încă un primar, iar oamenii sunt chemaţi din nou la urne. Situaţia a devenit tensionată între alegători, iar spiritele s-au aprins rapid. Pe uliţe şi mai...
Miercuri, 07.10.2020, 08:14Vom avea sau nu alegeri parlamentare anul acesta? Este un război pe faţă între putere şi opoziţie. Fiecare vine cu argumente publice, pentru alegătorii de rând, dar există şi alte explicaţii. În vreme ce liberalii sunt acum pe val şi...
Marti, 06.10.2020, 19:32Lavinia Dotot a fost votată de public pentru eliminarea din competiția "Mireasa".
Decizia a fost luată aseară, printr-un vot al membrilor Biroului Electoral. Astfel, contestaţiile depuse de primarul Daniel Tudorache la Sectorul 1 şi de primarul sectorului 5, Daniel Florea, au fost considerate fără obiect. Daniel Tudorache a...
Sambata, 03.10.2020, 08:13Scandalul de la Sectorul 1 este departe de a lua sfârşit. Daniel Tudorache merge înainte cu acuzaţiile. Acesta a depus plângere împotriva preşedintelui biroului electoral al Sectorului 1, pentru că ar fi permis accesul reprezentanţilor USR în...
Vineri, 02.10.2020, 19:29Alegerile parlamentare din 6 decembrie ar putea fi amânate. Un proiect de lege depus în Parlament propune ca a doua sesiune de alegeri din acest an să aibă loc abia anul viitor.
Vineri, 02.10.2020, 19:26Noaptea de luni spre marţi, la mai bine de 24 de ore după închiderea urnelor. Biroul electoral sector 1, camera unde sunt ţinuţi sacii cu voturi şi procese verbale.
Joi, 01.10.2020, 19:09Se numeşte Sandu Crăciun şi are 63 de ani. S-a înscris în cursa pentru Primăria oraşului Piatra Olt ca să îşi vadă strada asfaltată. Iar soţia şi copiii l-au susţinut. Omul recunoaşte că nu se aştepta să câştige, dar nici să-i...
Joi, 01.10.2020, 08:13Cum ajung necunoscuţii în fruntea primăriilor? Alegerile locale de anul acesta ne-au arătat că se poate şi nu este greu. Campanii în mediul online, discuţii directe cu oamenii sau poze cu familia. Sunt doar câteva dintre trucurile...
Miercuri, 30.09.2020, 19:27Potrivit datelor statistice, femeile au fost mai interesate să participe la vot în aproape toate judeţele. Mult mai motivate să îşi exercite dreptul constituţional au fost cele din mediul urban. În general, cei mai harnici alegători, au fost...
Miercuri, 30.09.2020, 13:25Autorităţile locale au avut o misiune contracronometru odată cu închiderea urnelor de vot. În două zile au fost nevoite să dezinfecteze şi să igienizeze toate sălile de clasă în care au fost amenajate secţii de votare. Unii directori de...
Miercuri, 30.09.2020, 08:11Nu există alegeri fără incidente, fraude electorale şi dosare penale. Şi anul 2020, anul distanţării sociale, a fost extrem de ofertant. Au fost cetăţeni revoltaţi şi încătuşaţi, mascaţi lângă urnele de vot, dar şi secţii de votare...
Luni, 28.09.2020, 19:24Acum cativa ani apareau mortii pe listele votantilor. Ieri, au castigat alegeri chiar si oameni morti de 10 zile. N-a fost singura anomalie a unui scrutin desfasurat in plina pandemie. In alte localitati, ştampila s-a pus pe un candidat acuzat de sex...
Luni, 28.09.2020, 19:13"La vot sau în vacanţă?" Se pare că aceasta a fost întrebarea care i-a măcinat pe mulţi români astăzi. În timp ce unii au ales să meargă la urne, alţii au ţinut drumul către mare sau către munte, pentru a se bucura de ultimele zile...
Duminica, 27.09.2020, 19:30Ziua votului a fost singura în care liderii politici, indiferent de partid şi orientare, au avut un mesaj comun: au chemat oamenii la urne. Şi ca să dea un exemplu toţi au fost matinali şi toţi au respectat regulile sanitare.
Duminica, 27.09.2020, 19:18Alegerile locale au adus probleme generale: oameni care s-au bătut, voturi cumpărate cu bani sau condiţionate de datorie, buletine greşite şi încurcate. Toate incidentele s-au terminat cu verdictul poliţiei: amend sau dosar penal.
Duminica, 27.09.2020, 19:12Primul vot şi cu mască, şi cu mascaţi în România! Ziua alegerilor a stat sub semnul haosului în multe zone. Oamenii s-au îmbulzit ca-n vremurile dinainte pandemiei. Poliţiştii şi jandarmii au adus garduri metalice şi au închis străzi.
Duminica, 27.09.2020, 19:06#ObservatorUpdate: Informațiile orei 18:00 despre alegerile locale 2020 în România, transmise de Francesca Simionescu.
Duminica, 27.09.2020, 18:04#ObservatorUpdate: Informațiile orei 17:00 despre alegerile locale 2020 în România, transmise de Francesca Simionescu.
Duminica, 27.09.2020, 17:04