Antena Căutare

Cutremur de 7,5 grade, urmat de 140 de replici! Mii de vieți au fost salvate de un sistem de avertizare seismică: „Apa din piscine s-a revărsat!”

Cel puţin şase oameni au murit în urma unui cutremur puternic produs ieri seară în sudul Mexicului. Seismul cu magnitudinea 7.4 pe scara Richter a fost resimţit la sute de kilometri depărtare de epicentru.

Cutremur de 7,5 grade, urmat de 140 de replici! Mii de vieți au fost salvate de un sistem de avertizare seismică: „Apa din piscine s-a revărsat!” Galerie
Cutremur de 7,5 grade, urmat de 140 de replici! Mii de vieți au fost salvate de un sistem de avertizare seismică: „Apa din piscine s-a revărsat!” | Profimedia

Epicentrul seismului s-a situat în apropiere de ţărmul Oceanului Pacific. La primele semne ale cutremurului, oamenii s-au grăbit să iasă din case. Dar nu s-au simţit în siguranţă nici pe străzi, deoarece clădirile se mişcau vizibil iar sub picioarele lor pământul continua să vibreze.

La sute de kilometri distanţă, în capitala Mexicului, sistemul de avertizare seismică le-a permis localnicilor să evacueze clădirile înainte de a resimţi cutremurul. Mişcările seismice au fost atât de ample încât apa din bazine şi piscine s-a revărsat, uneori dând naştere la adevărate cascade. Peste 30 de clădiri din capitală au suferit avarii.

Atât victimele cât şi cele mai mari pagube s-au înregistrat în sudul ţării, în apropierea epicentrului. Printre cei ce şi-au pierdut viaţa se numără un bărbat de 94 de ani, strivit de un zid doborât. O altă victimă este un muncitor de la o mare rafinărie, unde s-a declanşat un incendiu.

Au fost avariate zeci de clădiri între care o clinică şi câteva vechi biserici, dintre care una este în pericol să se prăbuşească.

Cutremurul a fost urmat de peste 140 de replici, majoritatea de mică amploare. A fost emisă şi o alertă de tsunami dar fenomenul nu s-a produs. Mexicul se află la intersecţia mai multor plăci tectonice iar seismele sunt frecvente.

În urmă cu trei ani, peste 350 de oameni au murit într-un cutremur cu magnitudine mai redusă decât cel de acum.

S-au aflat cauzele accidentului aviatic din Pakistan. Aproape 100 de oameni au murit cu zile, din cauza neglijenței. Ce ... Oficial! Planeta este în pragul valului doi al pandemiei de coronavirus. În ce stadiu se află România...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x