Antena Căutare

Sinai: Un avion rusesc cu 224 de oameni la bord s-a prăbuşit.TOŢI pasagerii au murit

La bordul avionului se aflau 217 pasageri, în mare parte turişti ruşi şi şapte membri ai echipajului. Potrivit unui oficial egiptean, aeronava este complet distrusă şi toţi pasagerii şi membrii ai echipajului sunt probabil morţi. Un alt oficial a anunţat că se aud voci dintr-o secţiune a avionului, existând astfel posibilitatea unor supravieţuitori

UPDATE 16:25 Toate cele 224 de persoane aflate la bordul avionului Airbus A321-200 aparținând companiei ruse Metrojet (cunoscută și sub numele de Kogalâmavia), care s-a prăbușit sâmbătă dimineața în peninsula egipteană Sinai, și-au pierdut viața, au confirmat guvernul egiptean și ambasada Rusiei la Cairo, transmit agențiile internaționale de presă.

____________________________________________________________________________

UPDATE 14:10 Echipele de salvare egiptene care au sosit la locul prăbușirii avionului Airbus-321 al companiei aviatice ruse "Kogalâmavia" au reușit să scoată de sub resturile aparatului trupurile a cel puțin 100 de oameni

"Am extras cel puțin 100 de trupuri neînsuflețite, celelalte continuă să se afle în epavă".

Fii la curent cu ultimele informații despre această tragedie, accesând observator.tv

Un avion de pasageri a luat foc pe un aeroport din SUA. Mai multe persoane au fost rănite... Statul Islamic prezintă „dovezile” catastrofei aviatice de la Sinai...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x