Antena Căutare

UPDATE: O persoană a murit și alte zece sunt rănite / Cutremur de peste 6 grade, în Turcia

Un cutremur cu magnitudinea 6,3 a fost înregistrat în largul coastei vestice a Turciei, a anunțat European-Mediterranean Seismological Centre (EMSC) pe site-ul său.

Un cutremur cu magnitudinea de moment 6,3 s-a produs luni după-amiază la graniţa dintre Grecia şi Turcia, în zona Mării Egee, anunţă USGS. Agenţia elenă de Seismologie a evaluat seismul la magnitudinea 6,1 pe scara Richter.

UPDATE: Cel puţin o femeie a murit în seismul produs luni în largul coastei de vest a Turciei şi în apropiere de insula elenă Lesbos, au anunţat autorităţile din Grecia, citate de Reuters.

O femeie, în vârstă de aproximativ 60 de ani, care locuia la Vrisa, pe insula Lesbos, a fost zdrobită de acoperişul casei ei şi a murit, a anunţat primarul. Alţi 10 oameni au fost răniţi, a adăugat el.

“Zeci de clădiri s-au prăbuşit şi drumuri au fost blocate”, a spus Marios Apostolides, comandantul unei brigăzi de pompieri din localitate.

___________________________________________________________________________

USGS a revizuit locul şi adâncimea epicentrului şi anunţă că a avut loc patru kilometri sud de Plomarion (Grecia) şi la o adâncime de 10,4 kilometri. Anterior, institutul american anunţase că seismul s-a produs la la 5,7 kilometri adâncime, la ora locală şi a României 15.28, la 11 kilometri sud de Plomarion (Grecia).

Provincia turcă Izmir se află la aproximativ 84 de kilometri distanţă, potrivit European-Mediterranean Seismological Center (EMSC). Potrivit primelor informaţii, s-au înregistrat unele pagube pe insulele greceşti Lesbos şi Chios, unde s-ar fi înregistrat şi alunecări de teren reduse. Deocamdată nu există informaţii privind victime.

Seismul a fost resimţit până la Atena, dar şi la Istanbul, în Turcia. Martori au povestit că au simţit cutremurul puternic şi “toată lumea a fugit afară”, iar o persoană l-a descris drept cel mai puternic seism pe care l-a simţit vreodată în Turcia.

Canakkale se mişcă”, a scris un utilizator de Instagram, care a postat un clip în care arată oameni speriaţi care au ieşit pe stradă în oraşul din nord-vestul Turciei, relatează Russia Today

L-am simţit aici, în Plovdiv, Bulgaria. Chiar l-am simţit. Apoi am văzut un difuzor legânându-se, la fel ca şi paharul meu cu apă. Primul seism pe care îl simt”, a scris un utilizator de Twitter.

Seismul iniţial a fost urmat de două replici, dintre care una cu magnitudinea 4,9.

Donald Trump, "asasinat" într-un spectacol de teatru. Scena uciderii tiranului... Amendă usturătoare (și) pentru românii care vor să intre în fântânile vechi din Roma! 1000 de lei pentru această „arogan...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x