Antena Căutare

”Ventilatoarele” cumpărate de Londra din China pot ucide pacienţi cu covid-19, avertizează medici britanici

Aproximtiv 250 de ”ventilatoare” achiziţionate de Regatul Unit din China pot ”răni sau chiar omorî pacienţii” în cazul în care sunt folosite în spitale, avertizează medici britanici într-o scrisoare.

Aceste aparatele medicale de respiraţie artificială prezintă probleme în alimentarea cu oxigen, nu pot fi curăţate corespunzător, au un ”design nefamiliar” şi un manual de utilizare neclar şi au fost fabricate pentru a fi folosite pe ambulanţe, ci nu în spital, avertizează ei în scrisoare, scrie postul american NBC News.

Problemele semnalate în Marea Britanie nu sunt un caz izolat, ci sunt un exemplu al dificultăţilor aprovizionării cu material sanitar în întreaga lume, afectată de covid-19.

Numeroase guverne depun eforturi, din martie, să achiziţioneze echipament medical, mare parte din China, iar o mare parte din acest material este vital în lupta împotriva pandemieie, însă unele echipamente sunt defectuoase sau nepotrivite.

Guvernul lui Boris Johnson este dur criticat din cauza modului în care a gestionat epidemia.

Guvernul conservator este acuzat, în contextul în care bilanţul morţilor din cauza covid-19 a crescut la 26.711 morţi de la începutul epidemiei, de faptul că a eşuat în furinizarea de echipamente de protecţie personalului din domeniul sănătăţii şi în testare.

Sursa : news.ro

Kenya - O văduvă care încerca să îşi amăgească copiii gătind pietre primeşte ajutor după ce cazul ei a fost mediatizat... Germania redeschide începând de luni locurile de joacă, muzeele şi bisericile şi prelungeşte distanţarea socială până la...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x