Antena Căutare

De la un prunc anunţat întregii lumi, la regina puternică de azi! 90 de ani în 90 de fotografii! Elisabeta a II-a, o viaţă de poveste

Regina cu cea mai lungă domnie din istoria Marii Britanii împlineşte astăzi 90 de ani. Cu o zi înaintea marii aniversări, Elisabeta a Doua şi-a întâlnit supuşii la câteva manifestări oficiale. Regina Elisabeta a avut surpriza să fie întâmpinată cu un "la mulţi ani" cântat în cor, când a vizitat centrul poştal din Windsor. Aici i-au fost prezentate machetele unor timbre emise pentru a-i celebra aniversarea

Regina cu cea mai lungă domnie din istoria Marii Britanii împlineşte astăzi 90 de ani. Cu o zi înaintea marii aniversări, Elisabeta a Doua şi-a întâlnit supuşii la câteva manifestări oficiale. Regina Elisabeta a avut surpriza să fie întâmpinată cu un "la mulţi ani" cântat în cor, când a vizitat centrul poştal din Windsor. Aici i-au fost prezentate machetele unor timbre emise pentru a-i celebra aniversarea

Cel mai important timbru al seriei înfăţişează patru generaţii ale familiei regale: suverana britanică alături de prinţii Charles, William şi George.

Deşi succesiunea coroanei este asigurată, regina Elisabeta nu dă semne că ar dori să iasă la pensie, măcar la 90 de ani. Dimpotrivă, ea pare neobosită iar comentatorii britanici nici nu vor să se gândească la o eventuală abdicare.

Extrem de populară, Elisabeta a Doua a reuşit să menţină şi chiar să sporească afecţiunea britanicilor faţă de familia regală. Iar cei care-i vor urma, cândva, la tron o admiră şi o consideră un adevărat model.

Prin tradiţie, ziua de naştere a suveranei este sărbătorită abia în iunie. Dar anul acesta, şi aniversarea reală este marcată în fel şi chip. O celebră fotografă din Statele Unite a realizat noi imagini ale reginei înconjurată de nepoţi sau împreună cu mult iubiţii săi câini corgi.

Iar un omagiu mai neobişnuit a venit de la o firmă de reparaţii auto. Aceasta i-a comandat unui artist portretul suveranei, compus din sute de piese de maşini. Unele componente provin de la un model de ambulanţă condus chiar de prinţesa Elisabeta în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când viitoarea regină îşi servea, deja, ţara.

Cotidianul The Telegraph a realizat, pentru aniversarea Reginei Elisabeta a II-a, un colaj de fotografii care surprind viaţa suveranei. A fost aleasă câte o fotografie pentru fiecare dintre cei 90 de ani de viaţă. Rezultatul, un adevărat arc peste timp, arată cum Regina Elisabeta a II-a a trăit una dintre cele mai dramatice perioade din istoria omenirii, caracterizată prin schimbări profunde.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Galerie FOTO! 90 de ani, o singură viață. Regina Elisabeta a II-a și patru moștenitori la tronul Marii Britanii... Cel mai mare mister al istoriei a fost elucidat! „Omenirea a aflat acum adevărul din spatele picturii cu Mona Lisa”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x