Antena Căutare

Imagini spectaculoase! A dispărut în 1921, iar abia acum s-a aflat adevărul! Ce s-a întâmplat cu o navă a marinei americane

USS Conestoga, remorcher al marinei americane a cărui dispariție cu 56 de oameni la bord, membri ai echipajului, în urmă cu 95, de ani era un mister, a fost descoperită în dreptul orașului San Francisco, a confirmat miercuri Agenția americană pentru oceane și atmosferă (NOAA), preluată joi de AFP.

USS Conestoga, remorcher al marinei americane a cărui dispariție cu 56 de oameni la bord, membri ai echipajului, în urmă cu 95, de ani era un mister, a fost descoperită în dreptul orașului San Francisco, a confirmat miercuri Agenția americană pentru oceane și atmosferă (NOAA), relatează Agerpres.

Descoperirea epavei rezolvă una dintre cele mai mari enigme ale marinei din Statele Unite. "După un secol de incertitudine și un sentiment de pierdere profundă, dispariția vasului Conestoga nu mai este un mister", a declarat Manson Brown, subsecretar pentru Comerț și Observații de Mediu, numărul doi în NOAA.

Epava de peste 50 de metri lungime, neindentificată la început, a fost reperată în 2009 de o navă a NOAA în golful Farallon, la circa 50 de kilometri de celebrul pod Goden Gate (California). În septembrie 2014, serviciile de specialitate ale NOAA au declanșat o anchetă pentru alcătuirea unui inventar al epavelor istorice din acel sanctuar. La sfârșitul lui 2015 au reușit să identifice cu certitudine Conestoga. Vasul se află la 60 de metri adâncime, la 5 kilometri sud-est de insulele Farallon.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Puntea de lemn și alte structuri superioare sunt bine conservate, chiar dacă cele din urmă s-au lăsat în cocă din cauza coroziunii și a vechimii. Explorarea cu roboți a scos la iveală anumite caracteristici, cum ar fi mărimea punții, motorul cu aburi, cazanele, o elice și un singur tun, care corespund descrierii și planurilor vasului Conestoga, publicate în 1904. Nu au fost identificate rămășițe umane.

Povestea navei care a plecat din port pe 25 martie 1921

Conestoga a plecat din portul San Francisco vineri, 25 martie 1921, spre Tutuila din insulele Samoa americane, prin Pearl Harbour (Hawai). Analele meteorologice arată că, atunci când a plecat vasul, vântul a crescut în intensitate în zona Golden Gate, iar marea era agitată, cu valuri mari. Când nava nu a ajuns la data fixată la Pearl Harbour (la 2.400 de kilometri distanță), marina americană a lansat o amplă operațiune de căutare pe mare și din aer, dar și-a concentrat cercetările în zona Hawaii. După două luni o navă a găsit un colac de salvare în stare proastă marcat cu litera "C" în largul Mexicului, așa încât cercetările s-au mutat în acea regiune.

Dispariția fără urmă a remorcherului, ultima în timp de pace pentru marina americană, a fost în atenția presei luni întregi. Căutările au încetat în cele din urmă la sfârșitul lui iunie 1921.

Marina a cumpărat Conestoga — construită inițial pentru remorcarea vaselor care transportau cărbune pentru căile ferate — în 1917, în timpul Primului Război Mondial, pentru a efectua drumuri de-a lungul coastei atlantice a Statelor Unite și în Azore.

Sursa: Agerpres

Zi excelentă pentru a lua decizii importante! Balanțele primesc bani din toate părțile! Horoscopul de joi, 24 martie... Incredibila poveste de război dintre un pilot neamț și unul englez: ”În aer suntem dușmani, pe pământ, prieteni!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x