Antena Căutare

Acum 96 de ani, pe vremea asta, avea loc primul atentat cu bombă cu ceas din istoria României. Unde? Chiar în mijlocul Bucureștiului!

Ştiţi unde, mai exact? Fix în Senatul României, în timpul şedinţei din acea zi. Românii au crezut, iniţial, că a explodat un calorifer. Astfel, pe 8 decembrie 1920, avea loc primul atentat cu bombă din istoria României, soldat cu moartea mai multor demnitari de rang înalt.

Ştiţi unde, mai exact? Fix în Senatul României, în timpul şedinţei din acea zi. Românii au crezut, iniţial, că a explodat un calorifer. Astfel, pe 8 decembrie 1920, a fost consemnat primul atentat cu bombă din istoria României, soldat cu moartea mai multor demnitari de rang înalt.

Max Goldstein, Saul Osias și Leon Lichtblau au pus la cale atacul terorist, plasând bomba în sala Senatului României, sub scaunul prezidenţial, lângă fotoliul regal şi cel al principelui moştenitor. Acesta era un obuz de provenienţă nemţească, căruia i se adăugase un ceas. Goldstein era șeful unui grup anarhist-terorist format din evrei comuniști, condus de Abraham Grinstein, șeful serviciului de terorism cu sediul la Odessa.

Explozia a avut loc la ora 14.30, înainte de reînceperea şedinţei de plen. Au murit, atunci, Ministrul Justiție, Dimitrie Greceanu, decedat la spital, senatorii Demetriu Radu (episcop greco-catolic de Oradea Mare, ucispe loc) și Spirea Gheorghiu (decedat la spital). Planul fusese îndeplinit.

Articolul continuă după reclamă

După mai multe investigații, autorităţile şi-au dat seama că au de-a face cu o bombă cu ceas, ceea ce reprezenta o premieră. Se pare că motivaţia care ar fi stat la baza atentatului era antisemitismul exprimat de senatorul Octavian Goga. Acesta ar fi trebuit să ia cuvântul în deschiderea şedinţei, însă fusese reţinut pe hol de un elector.

“D. Victor Petrescu, şeful serviciului identificării din Siguranţă, care a binevoit să ne puie la dispoziţie documentele fotografice alăturate, ne-a explicat defectuozitatea construcţiei acesteia: ea era compusă din două bombe germane(Minenwerfer de tranşee), o maşinărie compusă dintr-un ceas-deşteptător obişnuit, două brichete şi două bucaţi de fitil Bickford ordinar. Peste butoanele brichetei era aşezetă o paletă de lemn, peste care trecea un cablu de sârmă subţire, cu un capăt fixat peste peretele cutiei, trecând peste paleta de deasupra butoanelor; celălatt capăt era fixat la axa deşteptătorului.

Brichetele erau înarmate cu pietre, fitil, benzină. În dreptul celor două brichete 2 bucăţi de fitil mergeau la cele două obuze, pline cu explozibil. Când “reveil"-ul acţiona, cablul de sârmă fixat de axa ceasornicului se învârtea, presând paleta, care acţiona brichetele. Defectul de construcţie consista din aceea că erau două decalări, ceea ce făcea imposibilă explodarea în aceeaşi clipă a ambelor obuze. În adevăr, numai unul a explodat, spărgându-l pe al doilea, a cărui materie a ars doar ca un artificiu. Dacă explodau ambele obuze, dezastrul ar fi fost mult mai mare”, se arată în datele anchetei, potrivit adevarul.ro.

În octombrie 1921, Goldstein a fost arestat, în timp ce încerca să intre clandestin în România, venind de la Ruse (Bulgaria). Pe 28 iunie 1922, a fost condamnat la muncă forțată pe viață. Ceilalți inculpați au fost condamnați la pedepse între o lună și 10 ani de muncă forțată. Sentințele au fost pronunțate după 125 de ședințe.

Surse: historia.ro, istoria.md, adevarul.ro

Sursa foto: adevarul.ro

Acum 23 de ani, planeta a „înghețat” televizoarele pe același program! Cel mai urmărit interviu din istorie avea să fie ... Michael Jordan zburând: fotografia de 1.000.000.000 de dolari. ”Mi-au dat pe ea 150 $. De unde naiba să știu că va valor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O femeie a simțit că are un gust metalic în gură. A mers la medic și i s-a pus diagnostic ce i-a schimbat viața. Ce avea, de fapt
O femeie a simțit că are un gust metalic în gură. A mers la medic și i s-a pus diagnostic ce i-a schimbat...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum a slăbit un bărbat 177 de kilograme, fără operație și injecții de slăbit! Care a fost fraza auzită, care l-a ambiționat
Cum a slăbit un bărbat 177 de kilograme, fără operație și injecții de slăbit! Care a fost fraza auzită, care...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x