Data de naștere a celui mai mare dramaturg român a rămas și astăzi o adevărată controversă. Deși pe certificatul de naștere figurează ziua de 1 februarie, nenea Iancu e sărbătorit pe 30 ianuarie.
În 1852 se naște la Haimanale, în județul Prahova, cel care avea să schimbe definitiv istoria literaturii române. A fost dramaturg, nuvelist, profesor, sufleur, registrator, corector, patron de berării, copist, poet, pamfletar, scriitor, comentator politic, ziarist și director de teatru.
I-a plăcut să observe societatea și să-i zugrăvească moravurile în cuvinte meșteșugite. Cel mai de seamă reprezentant al satirei românești a fost deopotrivă fluierat și aplaudat, adulat, contestat și discreditat. Personalitatea sa controversată a rămas și astăzi în atenția istoricilor.
Spiritul lui nenea Iancu a rămas la fel de viu. Scrierile sale despre trecutul românesc se pot oglindi și în realitatea actuală.
Puțini știu, de exemplu, că a fost un copil din flori. L-a întâlnit pe Alexandru Ioan Cuza, atunci când domnitorul a vizitat școala unde dramaturgul era, la vremea aceea, un simplu elev.
Premiantul care nu a terminat liceul
A fost premiant, dar nu a terminat niciodată liceul. Din cauza problemelor financiare se vede nevoit să se apuce de negustorie. Deschide astfel vesita berărie Gambrinus, în apropiere de Calea Victoriei.
A fost acuzat de plagiat atunci când a lansat „Năpasta”, dar a câștigat procesul datorită avocatului său, Barbu Ștefănescu Delavrancea.
L-au decapitat pe Lenin și l-au încoronat pe Caragiale
Un alt fapt inedit se referă la statuia sa din fața Teatrului Național din București, ce astăzi se află pe strada Maria Rosetti. Inițial, sculptorul Constantin Baraschi a creat o statuie a lui Lenin cu scopul de-a participa la un concurs. Nu a câștigat și a avut mari dificultăți atunci când a încercat să o vândă. Atunci, artistul a înlocuit capul lui Lenin cu cel al lui Caragiale.
Coleg de redacție cu Eminescu și Slavici
Mai mult decât atât, se pare că a fost coleg de redacție cu Eminescu și Slavici. Ședințele erau aprinse, căci cei trei cu greu cădeau de acord asupra diferitelor chestiuni.
„Caragiale simţea limba vie, care era vorbită zilnic, mai bine decât Eminescu. Eu ştiam doar limba pe care am învăţat-o alergând cu ştrengarii pe câmp şi pe dealuri. Deoarece niciuna dintre gramatici care existau atunci nu se potrivea cu principiile noastre, ne-am pus în gând să ne croim noi una, aşa numai pentru noi. Eminescu a luat asupra sa etimologia, Caragiale a stabilit sintaxa, iar eu îmi dădeam silinţa să potrivesc vorbele cu firea limbii româneşti”, așa spunea Slavici despre colegii săi de redacție.
Fiindcă era foarte critic cu sine, Caragiale a părăsit în scurt timp redacția, spunând că este incapabil să scrie la gazetă. Eminescu a încercat să-i spună să aibă răbdare, căci nu a dat tot ce avea mai bun.
„Le-o fi plăcând altora, dar nu-mi place mie. Nu mă maltratez pe mine muşcându-mi buzele când văd tipărit ce am scris! Ori tac şi râd pe n-fundate, ori îi batjocoresc, ca să râdă şi ei înşişi de sine!”
Sursa: ziarulmetropolis.ro
ÎNCEARCĂ ASTA: Mândru sau dezamăgit? TESTUL care îți spune dacă te poți baza pe memoria ta!... Apariție extraterestră! 60.000 de oameni și-au făcut cruce când au văzut OZN-urile! (VIDEO)...
