Antena Căutare

Ai certuri în familie? Părintele Arsenie Boca spune de unde vine vrajba în casă

Păcatul este originea tutor problemelor din viața de zi cu zi, crede părintele Arsenie Boca

Ai certuri în familie? Părintele Arsenie Boca spune de unde vine vrajba în casă
Arsenie Boca, ”Părintele Ardealului” are răspunsul la întrebarea ”de unde vine vrajba în casă?”

Pentru cei care au certuri dese în familie părintele Arsenie Boca, considerat cel mai mare duhovnic român al secolului XX spune de unde provin problemele și vrajba în familie.

Păcatul este răspunsul la toate, căci toate problemele și neajunsurile vieții provin din păcat, crede Arsenie Boca.

Așadar, iată de unde provine vrajba în casă și ce avertismente dă ”Părintele Ardealului”.

Ai vrajbă în casă dacă:

  • Căsătoria s-a început cu stângul, adică cu desfrânarea;
  • Din curvii nemărturisite, făcute înainte sau după căsătorie. Astfel au intrat într-o casă nouă, cu o pecete drăcească pe trupul şi pe sufletul lor şi pentru că nu şi-au mărturisit acel păcat, are să le spargă casa, tocmai pentru că n-au omorât pe diavolul, care este cel care făcea acest lucru;
  • Lăcomia de avere a unui părinte când şi-a măritat sau şi-a căsătorit feciorul. O asemenea căsătorie nu ţine, pentru că s-a făcut cu o lucrare a diavolului. De vei mărita fata ta numai pentru avere, căsătoria lor va sfârşi cu vrajbă sau cu spargerea casei aceleia. Prin urmare, cuminţiţi-vă, părinţilor, cu sfaturile, când vă măritaţi fetele sau vă însuraţi feciorii!
  • Nepotrivirea de vârstă. Sunt părinţi care-şi mărită fetele la 14-16 ani, iar la 18, 19 ani fata lor este văduvă şi încă cu copil. Aceasta din cauza nepotrivirii de vârstă, căci ce poate face o fată aşa tânără în faţa unui vlăjgan, om în toată firea? Această diferenţă mare de vârstă este un păcat înaintea lui Dumnezeu. Şi din cauza aceasta, casa aceea nu ţine, ci se sparge şi în aceste cazuri părinţii trebuie să recunoască că au dat un sfat prost.
  • Din negrija de suflet a celor din casă, din negrija de Spovedanie, de Sfânta Împărtăşanie şi de rânduielile Bisericii, care sunt poruncile lui Dumnezeu, care dacă nu se păzesc, păzesc pe ale diavolului şi nu pot să aibă linişte;

Te regăsești și tu în spusele lui Arsenie Boca?

Cine a fost părintele Arsenie Boca

Arsenie Boca s-a născut la data de 29 septembrie 1910, Vața de Sus, Hunedoara și a murit la data de noiembrie 1989, la Sinaia.

Arsenie Boca a fost părinte ieromonah, teolog și artist plastic (muralist) ortodox român, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 km de București), precum și Icoana Maicii Domnului cu Pruncul din altarul Bisericii Sfântul Elefterie din București.

Arsenie Boca este considerat de către unii din ucenicii săi ca fiind cel mai mare duhovnic român al secolului XX. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului, se perindă zilnic sute de pelerini.

Citește și:

Ucenicul lui Arsenie Boca, dezvăluiri uluitoare despre ceea ce făcea părintele în timpul vieții!

sursa info: bzi.ro

Scrisorile de dragoste dintre creatorul personajului James Bond și soția sa vor fi scoase la licitație! „Îmi este dor de... E mort de 453 de ani, dar încă se joacă cu mintea ta! Cine a fost, de fapt, Nostradamus! A trăit o tragedie imensă și a ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x