Antena Căutare

Călătorești în toate colțurile lumii și primești 80.000 de euro pe an! Singura condiție pe care trebuie să o îndeplinești ca să fii fotograful unei familii înstărite

Să călătorești în toate colțurile lumii și să fii plătit pentru asta. Nu, nu e un vis imposibil și nicio glumă, întrucât o familie care obișnuiește să se plimbe foarte mult caută fotograf pentru 80.000 de euro pe an. 

Să călătorești în toate colțurile lumii și să fii plătit pentru asta. Nu, nu e un vis imposibil și nicio glumă, întrucât o familie care obișnuiește să se plimbe foarte mult caută fotograf pentru 80.000 de euro pe an.

Astfel, conform mesajului făcut public pe Perfocal, un website dedicat fotografilor, o familie britanică, care obișnuiește să călătorească foarte mult, caută fotograf.

”Avem nevoie de cineva ca să călătorească cu noi în jurul lumii și să facă fotografii. Acesta trebuie să călătorească până la trei luni consecutiv, să lucreze, uneori, până la zece ore pe zi și poate să primească salariul complet în cazul în care are nevoie de bani. De asemenea, în timpul anului, concediul de odihnă este de 30 de zile.”, se arată în anunțul făcut public.

În dreptul anunțului, familia respectivă a făcut publice imagini din Europa, America și Australia și a luat parte la evenimente precum decernarea premiilor din Formula 1 dau Carnavalul din New Orleans.

”Este important ca persoana selecționată să poată să plece de acasă rapid, fără să fie anunțată cu mult timp înainte și să fie de acord să călătorească aproape pe tot parcursul anului.”, se mai arată în anunțul respectiv.

Germania: O tonă de ciocolată a acoperit străzile orașului Werl... Numerologie. 12.12, o dată mistică în care se schimbă viețile! Ce trebuie să faci azi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x