Cel mai lung pod al Antichității s-a aflat în Oltenia! Măsura 2.437 de metri și se ridica la 10 metri deasupra Dunării!

Urmărește A1 pe Discover

Dorind să demonstreze că este la fel de important ca Traian, împăratul roman Constantin cel Mare poruncește ridicarea unui pod peste Dunăre, care să-l facă uitat pe cel al lui Apolodor din Damasc. Așa apare, pe la 328, în dreptul localității Corabia de azi, o ”punte” lungă de 2.437 de metri, dintre care 1.137 peste albia râului. Astăzi, la vechea Sucidava, se mai găsește o rămășiță de picior ce amintește de cel mai lung pod al Antichității

Împăratul roman Traian poruncește, în primăvara lui 103, lui Apolodor din Damasc, viitorul arhitect al faimoasei sale Columne, ridicarea unui pod peste Dunăre. Băiatul se pune pe treabă și, doi ani mai târziu, dă gata o bijuterie lungă de 1.135 de metri, în 1982 arheologii descoperind încă ”în viață” 12 stâlpi pe fundul fluviului.

Anii trec, vine retragerea aureliană (271 - 275). După ce administrația romană și-a văzut de treburile ei, Dacia rămâne în stăpânirea nemurilor germanice. Colo, în Banat și Crișana respirau vandalii. În Ardeal, goții. Taifalii se găseau în vestul Olteniei, iar victoalii întregeau, și ei, tabloul. Până la începutul secolului al IV-lea, în zonă e liniște, germanicii-s calmi. Apoi, devin ostili. La Roma, Constantin cel Mare (cel care avea să treacă la creștinism în 312) devine împărat la 306 și nu poate sta cu mâinile în sân. Pentru a ușura operațiunile militare, se gândește la construirea unui pod peste Dunăre. Se știe că îi plăcea, mai mereu, să se compare cu ilustrul său predecesor, ”imatatio Traiani”. Cum Apolodor din Damasc ridicase, pe vreme acestuia, o bijuterie arhitecturală, în dreptul localității Drobeta Turnu Severin de astăzi, Constantin cel Mare (devenit, ulterior, sfânt), îl cheamă la el pe Teofilus Patricius, și el un renumit constructor, cel care realizare o monografie despre capodopera din 103-105. Pe acest pod urmau să se deplaseze trupele ce aveau să ocupe teritoriul de la nord de Dunăre.

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus, cunoscut drept Constantin cel Mare, împărat roman între 306 și 337, cel care a poruncit încetarea persecuțiilor împotriva creștinilor

Teofilus Patricius se apucă de treabă și, la 5 iulie 328, lucrarea este gata, fiind inaugurată în prezența împăratului Constantin cel Mare. Pe malul nostru se găsea, atunci, cetatea Sucidava, viitorul sat Celei, în apropierea actualului oraș românesc Corabia. De cealaltă parte, la bulgari, era satul Ghighen, din regiunea Plevna, cunoscut, în acele vremuri, drept Oescus. Construcția era superbă: avea o lungime de 2.437 de metri, dintre care 1.137 peste albia Dunării. Lățimea era de 5,70 metri, iar totul se ridica la 10 metri deasupra Dunării. Dispunea de piloni de piatră și de mortar, iar suprastructura de lemn era fixată cu scoabe de piatră. Podul avea două pile culee, câte una la fiecare capăt, ce jucau și roluri de portal. Vorbim despre cel mai lung pod peste un curs de apă din întrega Antichitate!

În 332, Constantin cel Mare își trimite al său fiu, pe Constantin al II-lea, cu o armată însemnată, împotriva germanicilor. Motivul? Thervingii și taifalii îi atacaseră pe sarmați, aliații romanilor. Pe 20 aprilie 332, pe podul de la Sucidava, armata traversează Dunărea. Bătălia se dă la 12 mai, într-un loc rămas necunoscut. Cu ocazia inaugurării podului, dar și a acestei victorii, sunt emise monede comemorative, ce reprezentau un barbar îngenuncheat (probabil un taifal, popor războinic nomad, mare specialist în arta călăriei). Deși pare greu de crezut pentru o construcție atât de tainică, podul nu avea să fie folosit pentru o perioadă lungă. Din contră!

Reprezentarea podului realizat de Theophilus Patricius la Sucidava

Istoricul Ammianus Marcellinus, cel care și-a compus opera pe la 390, oferă detalii. Împăratul Valens (martie 364 - august 378) luptă, în trei ani consecutivi, contra vizigoților. În 367, trece Dunărea pe la castelul Constantiana Daphne, pe lângă Oltenița, deci nu pe la Sucidava, pe podul lui Patricius. Apoi, în al doilea an, pentru că Dunărea e mare, din cauza inundațiilor, rămâne până toamna în castru, semn că nici de această dată nu utilizează puntea. În fine, la al treilea asalt, romanii trec pe la Noviodunum (Isaccea) și-l înving pe Athanaric, căpetenia thervingilor. Posibil ca structura să fi fost afectată deja la 375, la invazia hunilor. Peste mai bine de un mileniu, podul este amintit de marele Dimitrie Cantemir în ”Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”: ”Au zidit pod peste Dunăre. Iară unde și în ce loc să fie zidit acel pod, pre cât a noastră nevoință a să întinde au putut, la istorici afla n-am putut”.

Zona fostei Cetăți Sucidava, de unde pleca spre malul bulgăresc podul, este vizitată din ce în ce mai rar de către turiști

Interesant este faptul că podul apare pe o hartă a stolnicului Constantin Cantacuzino (1639 - 1716), un om de o aleasă cultură, cel care realizează, la Padova, o hartă a Valahiei, alături de Ion Comnen. Cam în aceeași perioadă, topograful Luigi Ferdinando Marsigli (1658 - 1730) încearcă, fără succes, să localizeze cu precizie construcția. Alexandru Popovici și Cezar Bolliac (unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848) reiau căutările, în secolul al XIX-lea, dar primele descoperiri științifice cu adevărat reale sunt făcute de Grigore Tocilescu și de Pamfil Polonic, la 1902. În 1934, Dumitru Tudor publică prima lucrare completă privind podul, iar ultima cercetare sistematică pe malul de nord al Dunării este efectuată în 1968, de către Octavian Toropu.

Astăzi, la vechea cetate Sucidava, se mai găsește un picior de pod ce amintește că acum 1700 de ani, pe aceste meleaguri se găsea cea mai lungă punte din lume.

Surse: Wikipedia, Istorie pe scurt