Antena Căutare

Cele mai frumoase femei din lume cu păr alb. Sunt trecute de prima tinerețe, dar impresionează cu aspectul lor

Cu părul încărunțit, dar cu un chip care pare veșnic tânăr, aceste femei sifidează orice reguli legate de fire albe și bătrânețe.

Cele mai frumoase femei din lume cu păr alb. Sunt trecute de prima tinerețe, dar impresionează cu aspectul lor | profimedia

Deși sunt trecute de vârsta de 50 de ani, ele au un chip lipsit de riduri, cu zâmbetul pe buze, siluete extraordinare și un șarm aparte.

Faptul că au ales să nu își mai vopsească părul și că preferă să arate cum sunt ele cu adevărat fără să le fie teamă că vor fi criticate. Ele au devenit faimoase pe rețelele de socializare pentru frumusețea lor și au mii de urmăritori.

Cele mai frumoase femei din lume cu păr alb

Roxanne Gould

Articolul continuă după reclamă

Roxanne Gould, în vârstă de 62 de ani, este model, trecând dincolo de orice regulă valabilă în lumea modelingului. Ea a fost model toată viața ei, iar pentru simplul fapt că a știut să se păstreze mereu tânără, atât la chip, cât și la atitudine, Roxanne își continua cariera, făcând furori cu frumusețea și părul ei alb. Ea are peste 41 mii de urmăritori pe Instagram.

Caroline Labouchere

Caroline, la vârsta de 55 de ani, a renunțat să îți mai vopsească părul și își poartă pletele încărunțite cu mândrie. În 2017 ea devenit model, cu un corp de invidiat și o atitudine de femeie puternică. Pentru a se menține în formă, ea a mărturisit într-un interviu că a renunțat la zahăr, mănâncă foarte puțini carbohidrați și face mult sport. Caroline are peste 47 mii de urmăritori pe Instagram.

Lorraine Massey

Lorraine s-a decis să nu își mai vopsească părul creț și să își accepte vârsta și schimbările care vin o dată cu ea. Frumoasa femeie este fondatoarea salonului de hair styling Devachan și a liniei de produse DevaCurl. De asemenea, ea a scris și 3 cărți despre îngrijirea părului creț. De-a lungul timpului, Lorraine a strâns peste 31 mii de urmăritori pe Instagram.

Petra van Bremen

Petra este model și a vrut să arate lumii întregi cât de frumoasă poate fi o femeie care îmbătrânește și are grijă de ea. Frumosul model în vârstă de 61 de ani are peste 16 mii de urmăritori pe Instagram. Ea și-a început cariera de model la vârsta de 17 ani, iar înaintarea în vârstă nu a oprit-o din a profesa.

Silvina Neder

Silvina este îndrăgostită de tot ce înseamnă fashion și artă, fiind și actriță. Ea a explorat lumea actoriei și a modelingului abia de la vârsta de 50 de ani. Silvina este un adevărat fashion icon și are peste 11,6 mii de urmăritori pe Instagram.

Louise Francesca Kenny

Louise, la vârsta de 58 de ani, este un model de succes. Deși și-a început cariera în urmă cu 40 de ani, frumoasa australiancă arată extraordinar chiar și după ce a încărunțit. Fără să dorească să ascundă semnele îmbătrânirii, ea își poartă părul grizonat și ridurile cu mândrie. Louise a strâns aproape 12 mii de urmăritori pe Instagram.

Dian Griesel

Dian este model și influencer. Ea a scris o carte numită The Silver Disobedience Playbook: 365 Inspirations for Living and Loving Agelessly. Frumosul model trecut de vârsta de 50 de ani arată incredibil, cu un corp suplu și un ten perfect. Ea are peste 14 mii de urmăritori pe Instagram.

Cele mai clare imagini de pe Marte. Fotografii care îți taie respirația surprinse recent pe Planeta Roșie... Are doar 7 ani, dar i-a uimit pe toți cu abilitățile ei. De ce e supranumită cea mai puternică fetiță din lume...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl cunosc
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O nouă probă pentru Asia Express? Ce preparat neobișnuit a descoperit un român în Cambodgia: „Ați avea curaj să gustați?”
O nouă probă pentru Asia Express? Ce preparat neobișnuit a descoperit un român în Cambodgia: „Ați avea curaj...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x