Antena Căutare

Povestea ei te va impresiona! O pisică s-a făcut MANGĂ după ce a băut o jumătate de sticlă de vodcă pentru a supraviețui

Nu, nu e un om, dar este un suflet, iar povestea lui, a sufletului, te va emoționa până la lacrimi. Este vorba despre o pisică ce a avut nenorocul de a întâlni în cale o gașcă de tineri teribiliști.

Nu, nu e un om, dar este un suflet, iar povestea lui, a sufletului, te va emoționa până la lacrimi. Este vorba despre o pisică ce a avut nenorocul de a întâlni în cale o gașcă de tineri teribiliști.

Au chinuit-o aruncând-o într-un butoi cu antigel, însă a reușit să iasă și să se întoarcă acasă, la stăpânii săi, care au dat fuga cu ea la veterinar. Medicul a dat diagnosticul: intoxicare cu o substanță periculoasă, ce poate fi tratată cu alcool. Da, da!

"Când am auzit că trebuie să-i dau pisicii să bea alcool, am rămas șocată. Habar n-aveam că animalele pot consuma vodcă!",
a declarat proprietara jurnaliștilor de la metro.co.uk

La finalul celor două zile în care a fost sub tratament, stăpânii picurându-i pe bot jumătate de sticlă de vodcă, cu 37,9% concentrație de alcool, pisica nu se putea ține pe picioare, fiind cu certitudine mangă, dar în viață.

Un veterinar a explicat tot procesul chimic în care antigelul și vodca au fraternizat pentru a salva viața bietului animal: "Antigelul este un produs chimic extrem de toxic pentru rinichii animalului și în cazul unei intoxicări de acest gen recomandăm folosirea vodcii, pentru că etanolul din băutură neutralizează substanța otrăvitoare".

Ești Taur excentric? Ar cam trebui să-ți schimbi stilul de viață! Horoscopul pentru sănătate, în perioada următoare!... VIDEO FABULOS: Ai avea curaj să zbori într-un avion fără geamuri? Imagini care îţi taie respiraţia pe loc...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x