Urmărește A1 pe DiscoverÎntre secolele XVIII şi XIX se considera că femeile trebuie să îşi pstreze demnitatea chiar şi atunci când merg la înot, asta prin a-şi feri trupul de ochii persoanelor de sex opus. Aşa că o invenţie numită ,, maşina de îmbăiere'' a fost construită, aceasta era reprezentată de o trăsura din lemn în care femeile puteau să se schimbe din hainele de stradă în costumele de baie.
Trăsura era foarte des întâlnită pe plaje, avea dimensiuni mari şi avea roţi şi scări care duceau către interiorul camerei. "Maşinăria de îmbăiere" era apoi transportată în mare de către cai sau oameni. În momentul în care trăsura era destul de departe de ochii curioşilor, femeia putea ieşi din trăsură folosind uşa din spate. Unele maşini erau dotate cu o pânză, care putea fi deschisă pentru a crea o zonă privată de îmbăiere şi înot. Înotătoarea era în general însoţită de o femeie solidă, a cărei obligaţie era să asiste femeia în timp ce intra şi ieşea din apă. Dacă femeia nu ştia să înoate era legată în jurul taliei cu un cordon şi legată de trăsură, pentru a nu fi trasă de către curenţi. După ce femeia termina, urca înapoi în trăsură unde se usca şi se schimba în hainele de stradă. Când era gata, semnaliza cu un steag mic, pentru a anunţa să fie trasă înapoi la mal.
Prima dată, maşina de îmbăiat a fost utilizată în Marea Britanie în jurul anului 1750, mai apoi a apărut în Statele Unite ale Americii, Franţa şi Germania. Înaintea perioadei Victoriene, bărbaţii şi femeile înotau nud, după ce valorile morale s-au schimbat, înotatul nud sau cel dintre ambele sexe a devenit indecent. Separarea legală a zonelor în care puteau înota femeile, diferită de bărbaţii, s-a încheiat în 1901, iar maşinăriile de îmbăiat au ieşit uşor din uz.
Sursa: Amusing Planet
