Antena Căutare

Generalul Sherman, copacul care uimeşte mii de oameni! Cum arată giganticul sequoia

''Generalul Sherman'' - giganticul sequoia - cu o înălţime de 83,3 metri, un diametru de 7,7 metri şi un volum de 1.487 metri cubi, a fost omologat de Guinness World Records, ca fiind cel mai mare "organism" de pe pământ. Specialiştii i-au estimat vârsta la o vechime de 2.300 - 2.700 de ani.

''Generalul Sherman'' - giganticul sequoia - cu o înălţime de 83,3 metri, un diametru de 7,7 metri şi un volum de 1.487 metri cubi, a fost omologat de Guinness World Records, ca fiind cel mai mare "organism" de pe pământ. Specialiştii i-au estimat vârsta la o vechime de 2.300 - 2.700 de ani.

Uriaşul sequoia (Sequoiadendron Giganteum), a cărui coroană are un diametru de 33 m şi ale cărui ramuri încep de la o înălţime de 40 de metri, se află în Parcul Naţional al Arborilor de Sequoia din California, SUA, fiind unul dintre cele mai impresionante organisme de pe Pământ.

Ca numeroşi alţi sequoia din parc, precum General Grant Tree, potrivit www.visitsequoia.com, acesta poartă, din 1870, numele generalului în armata unionistă din timpul războiului civil american (1861-1865), William Tecumseh Sherman.

Pădurile de sequoia se întind pe coasta californiană pe o lungime de 725 km, pe o fâşie îngustă, din sud-vestul Oregonului până în centrul Californiei, niciodată la distanţă mai mare de 80 km de mare. Pădurile de sequoia protejate acoperă o suprafaţă de 1.400 kmp. Cele două specii care pot fi întâlnite aici sunt: Sequoia Sempervirens sau ''coast redwood'' şi Sequoiadendron Giganteum sau Sequoia Gigant, ambele ocrotite prin lege. Cea de-a treia specie numită ''dawn redwood'' (Metasequoia), aflată pe cale de dispariţie, poate fi întâlnită în China.

Sequoia face parte dintr-o specie de gimnospermă, care poate trăi mii de ani, ajungând la o înălţime de 145 de metri şi o circumferinţă de 38 de metri. Aceşti arbori gigantici au fost botezaţi de botanistul german Stephen Endlicher după numele unui şef de trib local, Sequoyah sau Sikwayi, inventatorul primului alfabet fonetic al indienilor cherokee.

Lemnul arborelui sequoia este dur, fiind îmbibat puternic cu răşină, şi este rezistent la foc datorită structurii spongioase a scoarţei, care la rândul ei poate atinge şi 1 metru grosime, fiind impregnată cu substanţă ce alungă insectele.

Şi în România există câţiva arbori de sequoia, fiind răspândiţi, potrivit www.voceabasarabiei,net, în mai multe zone, precum: rezervaţia forestieră Arborele de Sequoia de la poalele Masivului Vlădeasa, în Cluj, Ploieşti, Băile Herculane, Arad, Oradea.

Sursa: Agerpres

Urmează o perioadă tensionată, în care adevărul iese la iveală! Horoscopul dragostei în săptămâna 11 - 17 mai... FOTO! Mânca un măr la două zile și era ANOREXICĂ! Medicii au ajutat-o să devină o BOMBĂ SEXY!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O femeie a simțit că are un gust metalic în gură. A mers la medic și i s-a pus diagnostic ce i-a schimbat viața. Ce avea, de fapt
O femeie a simțit că are un gust metalic în gură. A mers la medic și i s-a pus diagnostic ce i-a schimbat...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum a slăbit un bărbat 177 de kilograme, fără operație și injecții de slăbit! Care a fost fraza auzită, care l-a ambiționat
Cum a slăbit un bărbat 177 de kilograme, fără operație și injecții de slăbit! Care a fost fraza auzită, care...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x