Antena Căutare

Ne paște cel mai mare PERICOL! România, printre țările vizate de o NENOROCIRE pe care nimeni n-o poate împiedica!

Nu mai avem foarte mult timp până când vom distruge iremediabil planeta, iar problema pare să fie, în continuare, relativ ignorată

Nu mai avem foarte mult timp până când vom distruge iremediabil planeta, iar problema pare să fie, în continuare, relativ ignorată.

Un nou raport întocmit de Panelul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice descrie cum va arăta o lume cu 1,5 grade Celsius mai caldă, în comparație cu cele 2 grade despre care se vorbește în Acordul de la Paris.

Lumea deja s-a încălzit cu un grad de când am început să folosim combustibilii fosili, iar în funcție de aceste observații, cercetătorii au creat o cale pe care o putem urma pentru a rămâne la o încălzire de cel mult 1,5 grade.

Deseori, cele două grade Celsius sunt considerate o limită sigură, dar sunt departe de a fi asta. La o astfel de creștere, pierdem recifurile de corali, distrugem ecosisteme imense, creștem aciditatea oceanelor, iar apele cresc chiar și cu câțiva metri.

Limitarea la 1,5 grade Celsius va aduce tot efecte planetare, dar ceva mai limitate. În loc să pierdem toți coralii, vom putea fi fericiți cu faptul că am pierdut ”doar 70-90% dintre aceștia, spre exemplu.

Din fericire sau din păcate, vom ști unde ne îndreptăm în următorii 12 ani. Pentru a ține creșterea sub 1,5 grade Celsius, emisiile trebuie să scadă cu 45% între 2010 și 2030, scrie Playtech.ro.

Toate scenariile care limitează creșterea temperaturii globale la 1,5 grade Celsius presupun investiții masive: ar fi vorba de 2,4 trilioane de dolari anual, începând cu 2016 și până în 2035. În comparație, pe Pământ s-au cheltuit 280 de miliarde de dolari în 2017, pentru a instala surse de energie regenerabilă.

”Lumea de acum 50 de ani era diferită de cea de azi”, spune Natalie Mahowald, una dintre autoarele studiului, care adaugă că ”în 50 de ani, lucrurile vor fi foarte diferite, iar asta e șansa noastră să decidem cum vrem să arate lumea.”

Din păcate, politicile actuale vor rezulta într-o creștere cu 3,7 grade a temperaturii planetare, până în 2100, astfel că situația nu ne este prea favorabilă.

Profeție ÎNFIORĂTOARE despre România a unui mare astrolog: „Va MURI în curând, iar în țară vor ARDE clădirile”... Costume de Halloween pentru copii - 5 Idei pentru costumații...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x