Antena Căutare

Lidia Fecioru arată cinci motive pentru care ar trebui să-ți anulezi nunta imediat. Iată la ce semne trebuie sa fii atent

Legătura dintre parteneri este una puternică atunci când iau decizia de a-și oficializa relația, există însă, potrivit bioenergoterapeutului Lidia Fecioru, și semne care indică necesitatea anulării acestui eveniment, indiferent de cheltuielile care au existat până la acel moment.

Galerie
Lidia Fecioru indică cinci motive pentru care un cuplu ar trebui să decidă anularea nunții. | Captură Video Antena 3 CNN/Shutterstock

Nunta este considerată un moment special în viață care necesită pe lângă angajament total, ci și o desfășurare mare de forțe pentru organizarea unei petreceri la care, de cele mai multe ori, participă sute de oameni.

Aceste semne vorbesc despre incompatibilitatea în relație, pe care, putem să nu o observăm fiind absorbiți în vâltoarea dragostei și acapara și de emoții ce ne pun un val pe ochi. Vedem că există cazuri în care imediat după nuntă cupluri ajung să se despartă și nu înțeleg cu acest eveniment nu i-a legat, ci în urma lui tot mai multe probleme au ieșit la suprafață în cuplu.

“Deja când se ajunge la o chestie din asta <<să rup nunta sau să nu rup nunta>> acolo deja relația scârțâie foarte mult”, spune Lidia Fecioru la emisiunea Adevăruri Ascunse, de la Antena3 CNN.

Lidia Fecioru indică cinci motive pentru care un cuplu ar trebui să decidă anularea nunții

Articolul continuă după reclamă

Incertitudinea este primul semn despre care vorbește Lidia Fecioru. "De pildă, ai o perioadă în care vezi dacă partenerul se încadrează în viaţa ta. Dacă îţi oferă siguranţă, dacă îşi doreşte copii, familie. Dacă apare această incertitudine, deja începi să-ţi pui un milion de întrebări și atunci începi să-ți dai seama dacă ai îndoilei în cee ace te privește, parterul sau partenera".

Dacă ai incertitudini, Lidia Fecioru spune că nu e de bun augur să facia cest aps important al căsătoriei cu partenerul de viață.

Intuiția este al doilea semn despre care vorbește Lidia Fecioru. "Toată lumea are bucăţică aia de Dumnezeu în noi, mă rog credința noastră ne dă semne. Dacă intuiţia ne spune că nu trebuie să facem acești pași, că este chestiunea de alegere, nu trebuie să-l faci. (...) Dacă te vei uita, o să înceapă să-ţi pară rău şi vei vrea să o iei de la capăt. Este un timp pierdut. Nimic nu se schimbă".

Citește și: Care sunt cele patru zodii care vor scăpa de ghinion în anul 2023. Viața li se va schimba radical

Atunci când intuiția ne vorbește din ce în ce mai mult în direcția unui refuz, atunci este semnul clar că nunta nu trebuie să fie făcută: "Oriunde v-ați duce, veți avea acea problemă în cârcă! Rezolvă situația și atunci puteți trăi liniștiți".

Existenţa întrebărilor nesoluţionate este al treilea semn despre care vorbește Lidia Fecioru. "De exemplu, numărul de copii, locul de trai, asumare, cine câștigă mai bine, cine se ocupă de casă". Dacă nu există răspunsuri concrete la cele mai importante aspecte care premerg în relația de cuplu după căsătorie, Lidia Fecioru recomandă anularea nunților pentru că desucțiile vor porni ulterior. "Multe cupluri nu îşi pun aceste întrebări înainte de a se căsători".

Existenţa presiunii din exterior este al patrulea semn despre care vorbește Lidia Fecioru. "Am văzut oameni care au trăit 20 de ani în concubinaj cu asumare, iar când s-au căsătorit, s-au şi despărţit. Bărbaţii nu vor căsătorie, pentru că într-un concubinaj, bărbatul primeşte tot şi nu dă nimic. El este singurul care primeşte. Concubinajul îţi dă o libertate. Când există presiune din exterior, deja aici se rupe relaţia între copii şi părinţi".

"Se spune că, dacă după o perioadă de timp lipsa mea nu a schimbat nimic în viaţa ta, nici prezenţa mea nu va schimba", spune Lidia Fecioru.

Sinceritatea este punctul cheie de pe locul cinci. Lidia Fecioru spune că lipsa sincerității în relație ar trebui să dea de gândit partenerilor. Dacă ar exista sinceritate "oamenii ar fi mult mai liberi sufleteşte", spune Lidia. "Este un act de curaj să spui nu mă mai căsătoresc chiar înainte de căsătorie. Este un act de curaj pe care puţini îl au, din păcate".

Citește și: Horoscop noiembrie 2022. Previziuni astrologice despre dragoste, bani, carieră și sănătate pentru luna a 11-a

Test de inteligență în 7 secunde! Privește poza și descoperă ce urs este diferit! Iată răspunsul... O femeie a aruncat o pungă de gunoi la pubelă, dar când s-a uitat mai atent a făcut o descoperire neașteptată. Peste ce ...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Power Couple România, 12 februarie 2025. Cum s-au descurcat Cesima și Theo Zeciu la proba cuplurilor: Iubitul meu bombardier
Power Couple România, 12 februarie 2025. Cum s-au descurcat Cesima și Theo Zeciu la proba cuplurilor: Iubitul meu bombardier Miercuri, 12.02.2025, 21:15
Un 2025 de excepție! Vezi acum
Citește și
Un străin a plătit masa la restaurant unei familii și le-a lăsat un bilețel. Surpriza a fost inedită când au citit ce scria acolo
Un străin a plătit masa la restaurant unei familii și le-a lăsat un bilețel. Surpriza a fost inedită când au...
Tacos cu carne de vită și avocado. Un preparat emblematic al bucătăriei mexicane
Tacos cu carne de vită și avocado. Un preparat emblematic al bucătăriei mexicane Catine.ro
Cum arată prima floare crescută în spațiu. Cât de frumos a înflorit și cât a durat experimentul
Cum arată prima floare crescută în spațiu. Cât de frumos a înflorit și cât a durat experimentul
Murat Yıldırım și Hande Doğandemir urmează să joace rolurile principale într-o nouă producție turcească. Despre ce este vorba
Murat Yıldırım și Hande Doğandemir urmează să joace rolurile principale într-o nouă producție turcească.... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Cel mai nemilos portret al lui Klaus Iohannis: „O nonentitate periculoasă pleacă. Un șef de stat în mare măsură lipsit de valoare”
Cel mai nemilos portret al lui Klaus Iohannis: „O nonentitate periculoasă pleacă. Un șef de stat în mare... Libertatea.ro
Impactul demisiei lui Klaus Iohannis în ochii americanilor. Când ar putea veni Donald Trump în România. Dan Dungaciu: „Iohannis, o specie de politician care nu mai are ce căuta în lumea nouă"
Impactul demisiei lui Klaus Iohannis în ochii americanilor. Când ar putea veni Donald Trump în... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar 90 de secunde
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Vlăduța Lupău, mesaj special pentru soțul ei de ziua lui de naștere. Ce imagine inedită a publicat artista: „Să nu uităm de unde am început”
Vlăduța Lupău, mesaj special pentru soțul ei de ziua lui de naștere. Ce imagine inedită a publicat artista:... Elle
Cătălin Botezatu și-a cumpărat penthouse în Dubai. Cum arată locuința designerului vestimentar / FOtO
Cătălin Botezatu și-a cumpărat penthouse în Dubai. Cum arată locuința designerului vestimentar / FOtO Spynews.ro
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României BZI
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde HelloTaste.ro
Viața neștiută a lui Ilie Bolojan: cum a ajuns de la Aleșd la Cotroceni. Cine este partenera de viață a noului președinte al României
Viața neștiută a lui Ilie Bolojan: cum a ajuns de la Aleșd la Cotroceni. Cine este partenera de viață a noului... Antena3.ro
Astronauții Starliner se vor întoarce mai devreme pe Pământ. De ce a fost mutată misiunea
Astronauții Starliner se vor întoarce mai devreme pe Pământ. De ce a fost mutată misiunea useit
Horoscopul zilei de 13 februarie 2025. Berbecii sunt sfătuiți să renunțe la trecut. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 13 februarie 2025. Berbecii sunt sfătuiți să renunțe la trecut. Află ce se întâmplă cu... Catine
Statul intră dezlănțuit în datorii și accelerează împrumuturile de la populație și bănci
Statul intră dezlănțuit în datorii și accelerează împrumuturile de la populație și bănci Jurnalul
Blestemul SS Californian: Nava care a ignorat strigătul de ajutor de pe Titanic a dispărut înghițită de ape
Blestemul SS Californian: Nava care a ignorat strigătul de ajutor de pe Titanic a dispărut înghițită de ape Kudika
Detalii îngrozitoare! De ce a obligat-o Kanye West pe Bianca Censori să se dezbrace în public? I-a zis ...
Detalii îngrozitoare! De ce a obligat-o Kanye West pe Bianca Censori să se dezbrace în public? I-a zis ... Playtech
Adevărul despre moartea subită a lui Dinu Gheorghe. Ce i s-a întâmplat, de fapt?
Adevărul despre moartea subită a lui Dinu Gheorghe. Ce i s-a întâmplat, de fapt? Redactia.ro
Olandezul care oferă recompensă pentru recuperarea tezarului dacic a mărit suma la sfert de milion de euro
Olandezul care oferă recompensă pentru recuperarea tezarului dacic a mărit suma la sfert de milion de euro Observator
În cât timp iese alcoolul din sânge și din aerul expirat. Ce trebuie să știe șoferii
În cât timp iese alcoolul din sânge și din aerul expirat. Ce trebuie să știe șoferii MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie?  Semnul care îți arată că e momentul să o faci
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără ProSport
Aceste ZODII atrag bogăția și succesul fără niciun efort. Norocul se află de partea lor
Aceste ZODII atrag bogăția și succesul fără niciun efort. Norocul se află de partea lor Gandul
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image CanCan
Ce trebuie să știe un copil de 5 ani pentru dezvoltarea sa optimă
Ce trebuie să știe un copil de 5 ani pentru dezvoltarea sa optimă DeParinti
Blugii purtați de Kendrick Lamar la Super Bowl 2025 fuseseră inițial aleși pentru Timothée Chalamet. Cei doi au același stilist
Blugii purtați de Kendrick Lamar la Super Bowl 2025 fuseseră inițial aleși pentru Timothée Chalamet. Cei doi au... ZUTV
Castorii au rezolvat gratuit o problemă amânată de oameni de 7 ani. Ce au reușit în Republica Cehă
Castorii au rezolvat gratuit o problemă amânată de oameni de 7 ani. Ce au reușit în Republica Cehă UseIT
Pleurotus pane în crustă crocantă. Gust intens și textură aurie, perfectă
Pleurotus pane în crustă crocantă. Gust intens și textură aurie, perfectă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x