NEATZA LA 10 ANI. Răzvan și Dani, cu amintirile la control. Cum s-au "suportat", atâta amar de vreme. Grădiniță, școală și... închisoare: "Aveam 15 zile să ne predăm (...) Am vrut să fugim în Austria!"

Urmărește A1 pe Discover

De 10 ani, ne fac dimineţile mai bune şi aşază un zâmbet pe fiecare față de român. Sunt de nedespărţit, încă din perioada grădiniţei. Au copilărit împreună, au râs, au muncit cot la cot pentru visurile lor şi au devenit doi adulţi, în toată firea. Dar nu au uitat copiii de mai ieri.

Despre Răzvan şi Dani este vorba, dacă aveaţi vreo îndoială. Au devenit un brand al bunei dispoziţii, al zilelor începute cu dreptul şi au reuşit să se menţină pe poziţii timp de 10 ani. Astăzi, la 10 ani de NEATZA, de ziua lor, nu putem decât să le dorim să... îmbătrânească împreună, dar fiecare la casa lui! :)

Pe această cale, colegii de la Digital le transmit că sunt cu ochii pe ei, în fiecare dimineață, de luni până joi, de la ora 8:00 (că doar intrăm la program la aceeași oră)! Şi, dacă nu ne credeţi, vom avea grijă să vă reamintim, băieți, cu materialele de mai jos.

"Când eram mic, îmi ziceam, lasa ca o să cresc şi nu o să mai duc la şcoală. A început şcoala şi m-au pus în bancă cu... A venit liceul. Am zis că gata, mă duc când vreau, sunt aproape adult, pot să scuip pe stradă, pot să fac ce vreau.

La facultate, gata, fac ce vreau, nu mă duc. Am început să fac Radio, mă duceam în același loc, la aceeaşi oră, vedeam aceeaşi meclă obosită", îşi aminteşte Dani, îndreptându-şi privirea spre colegul lui etern, Răzvan.

Credeţi că Răzvan a trecut uşor, peste plângerile lui Dani? Nu, nu, nu. A avut grijă să-i reamintească de anii petrecuţi împreună:

"1983-1984, un băiat cu aspect gipsy şi cu ochelari din cauza strabismului egiptean. 1984, Grădiniţa Nr. 7 cu program prelungit, din Moroasa, oraşul Reşita, Leagănul Civilizaţiei.

Să fi fost ora 15:00-15:30, hai 16:00, "iar ne-au uitat la grădiniţă", ziceam noi (...) Colegul Dani, fire zburldanică, un personaj antagonic, aş putea spune, s-a ascuns într-un sac plin cu cearșafurile celor care aveau probleme cu incontinența urinară...".

Au stat sub acelaşi acoperiş, au împărţit acelaşi pat şi au mâncat împreună din aceeaşi farfurie. Sensibil, emoţionant, dar cel mai mult... amuzant:

"Noi am avut o viaţă complicată. Încă ne desparte un perete, înainte ne despărţea un cearşaf (...) Dacă eram doi în pat, el îşi îndreptă picioarele. Eu, mă așez întâi pe colţul patului şi mă uit la decedat.

Decedatul mă simte că am venit şi îşi mută nănăul în sus, cât să ia aer. Decedatul doarme perfect drept (...) Văd clătită asta. Mă, nu mişca! Mă, nu mişca". Și ce credeti ca a urmat?

Iar amintirile din copilărie continuă. Aceleași personaje, împrejurări diferite: la un pas de închisore. Tot împreună, bineînțeles.

"1999, la Timişoara, doi proaspăți angajaţi, într-un post de radio. Doi angajaţi, un singur salariu. Ne aflam într-un birt. La un moment dat, a venit un gardian, a dat cu bulanul de masă şi a zis: "Este ultima comandă, ba!".

Sărbătoritul a cerut 200 de halbe, bineînţeles că s-a trecut de ora de funcţionare a stabilimentului şi am fost rugaţi să părăsim locşorul. Bineînţeles că nu am făcut-o (...) A apărut poliţia, cu dubele, mascaţii. A început o vânătoare", își amintește Răzvan.

Şi să te ţii! Tineri frumoşi, plini de speranţă, revoltaţi şi-au găsit naşul: "Ne-au luat de gât şi ne-au intrusionat în nino-nino".