Antena Căutare

Povestea comandorul Mariana Drăgescu. A trăit 101 ani și a salvat 1500 de vieți în cel de-Al Doilea Război Mondial

O Marie cum alta n-a fost, de ziua Mariilor. Și un veac de zbor, încheiat în 2013, data la care a ajuns aproape de cer. Este povestea unei figuri ilustre a Aviației Române, una inspirațională, Mariana Drăgescu. O poveste inedită despre viață, umanitate, solidaritate.

O Marie cum alta n-a fost, de ziua Mariilor. Și un veac de zbor, încheiat în 2013, data la care a ajuns aproape de cer. Este povestea unei figuri ilustre a Aviației Române, una inspirațională, Mariana Drăgescu. O poveste inedită despre viață, umanitate, solidaritate.

Comandorul Mariana Drăgescu a început să zboare în dublă comadă în anul 1935, obţinând al şaptelea brevet feminin din România. În anul 1937 a fost încadrată la Aeroclubul Regal, apoi, din iunie 1940, la Ministerul Transporturilor, Navale şi Aeriene, în funcţia de pilot. A fost mobilizată şi, din anul 1941, a plecat pe front făcând parte din escadrila sanitară, supranumită "Escadrila Albă", participând la război pe ambele fronturi, până în ultima zi.

După campania din Crimeea a rămas singura femeie-pilot de pe Frontul de Vest și a continuat să zboare cu mult curaj, ca să salveze oameni, până în ultima zi a războiului.

În 7 septembrie 2012, în ziua în care a împlinit vârsta de 100 de ani, ministrul Apărării a înaintat-o pe Mariana Drăgescu în gradul de comandor în retragere. A murit în 2013, la 101 ani.

"Dispariţia sa lasă un gol imens în sufletele şi inimile personalului Armatei României, fie că sunt sau nu membri ai Forţelor Aeriene, oameni pentru care Mariana Drăgescu a reprezentat un simbol de curaj, dăruire şi un exemplu de viaţă. Dumnezeu să o aibă în pace!", a transmis atunci Ministerul Apărării Naţionale.

Imagini terifiante. S-a născut porcul cu față de om și nimeni știe ce înseamnă asta!... Un telefon mobil a salvat o viață, rezistând la două gloanțe!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x