Live acumFilm: Minus 25 de grade
Prime Time 20:00Film: Maleficent

Îl mai țineți minte pe Snuppy, primul câine rezultat din clonare? A fost clonat la rândul său

Snuppy a fost primul câine clonat din lume. S-a născut în 2005 și a fost copia unui câine afgan, Thai, care a trăit 12 ani și a murit de cancer. Snuppy, la rândul său, a trăit în vârstă de 10 ani și, de asemenea, a murit de cancer, deși nu același tip care la ucis pe Tai. 

Pe când avea doar 5 ani, lui Snuppy i s-au colectat celule stem, care au fost apoi implantate în mame surogat. Așa au luat naștere alte patru clone.

Una dintre ele a murit după puțin timp, dar celelalte au supraviețuit și au donat la rândul lor celule în vederea clonării. Peste 10 ani vom vedea dacă gena Snuppy va fi dusă mai departe.

Recomandari