Prima zi a lui octombrie 1992. Stadionul "23 August" e plin. Michael Jackson in concert, istoricul concert "Dangerous". Fetele plang si tipa "Michaeeeell!!!l", multe dintre ele ajung la "Urgenta", stewarzii arunca galeti de apa pe fanii din primele randuri. Si "regele" performeaza. E ceva magic. Ataca "Smooth Criminal". E imbracat precum mafiotii lui Al Capone, din anii '30. Cu palarii, cu ghetre. Show total! "Annie, are You OK?" Apoi, pe la jumatatea piesei, un dansator intra pe scena cu o fumigena. Lumina se stinge si, cand se reaprinde, Michael, impreuna cu patru "meseriasi", se apleaca puternic spre pamant. Picioarele le raman pe loc, sfideaza gravitatia. Camera filmeaza chiar de "sub" ei, aproape ca le atinge nasul. Cum pot face asta? Milioane de pareri: au ghete speciale, un magnet ii tine de scena, dispozitive demne de NASA...Mister. Mister total.
Un an mai tarziu, pe 26 octombrie 1993, Oficiul de Inventii al Statelor Unite, acorda patentul cu numarul 5.255.452 cetatenilor: Michael J. Jackson si Dennis Tompkins, ambii din Hollywood, California. Oamenii depusesera un proiectel pe 29 iunie 1992, acesta fusese analizat, totul era ok, asa ca primea cod de bare si stampila. Inventia se numea: "Metoda si mijloacele de crearea a iluziei anti-gravitatie".
"Ghetuta" special creata pentru show-ul lui Michael Jackson
Despre ce era vorba? Un pantof (de fapt un fel de cizmulita), cu un design special, se prindea pur si simplu de scena. Danastorul sau dansatorii se aplecau spre pamant, periculos, dar nu cadeau. Reveneau in pozitia initiala si isi continuau treaba. "Muzicienii si dansatorii cauta, non stop, sa-si diversifice spectacolul. De aceea, trebuie sa gaseasca noi metode", se spunea in descriere. Concret, Michael si ceilalti erau incaltati cu aceste ghetute. La un moment dat, din podea, pentru fiecare "actor" ieseau doua cuie, solide. Dansatorii se postau cu partea din spate a ghetei in dreptul acestora, placheul calcaiului "imbraca" cele doua cuie, iar picioarele erau, practic, imobilizate. Constructia pantofului permitea aplecarea, dansatorii reveneau la locul lor, apoi, usor, pe ritmul muzicii, trageau piciorul in spate, lent. Practic, placheul iesea din "stransoarea" cuiului, acesta era retras, sub scena, iar artisii isi continuau, nestingheriti, spectacolul. Ce-i drept, aveai nevoie si de ceva indemanare si de ore intregi de repetitii. Dar, pentru "regele popului", acestea nu erau niste oprelisti...
