Antena Căutare

Sonda Solar Orbiter, lansată cu succes într-o misiune de un deceniu către Soare

Sonda euro-americană Solar Orbiter a decolat în noaptea de duminică spre luni din Florida către Soare, cu scopul de a studia în următorul deceniu furtunile încărcate de particule care pot provoca pene de curent pe Terra, informează AFP.

Sonda Agenţiei spaţiale europene (ESA) a fost lansată cu succes la ora 23.03 (04.03 GMT) de la baza Cape Canaveral din Florida, lansată de o rachetă americană în cadrul parteneriatului cu NASA.

La bordul său se află zece instrumente ştiinţifice (209 kilograme) pentru o misiune de 1,5 miliarde de euro.

"Totul s-a desfăşurat cu bine, cele două panouri solare, necesare schimbării bateriilor, au fost dislocate după 75 de minute de la decolare", a declarat pentru AFP Jane Lefort, responsabil cu operaţiunile ştiinţifice ale sondei.

După o trecere prin orbita lui Venus, apoi prin cea a lui Mercur, satelitul, a cărui viteză maximă va atinge 245.000 de km/h, se va apropia la 42 de milioane de kilometri de Soare, adică la mai puţin de o treime din distanţa Soare-Pământ.

Articolul continuă după reclamă

Sonda va fi cea mai apropiată de Soare la fiecare şase luni, la doar 42 de milioane de kilometri, adică mai aproape de Soare decât Mercur. Ea este protejată de un scut termic, căci temperatura va fi în jur de 600 grade Celcius.

Obiectivul principal al misiunii: "să înţelegem cum creează şi controlează Soarele heliosfera", materia care înconjoară întreg sistemul solar, a rezumat Anne Pacros, responsabil al misiunii şi reprezentant al ESA.

Călătoria sondei va dura doi ani, iar misiunea sa ştiinţifică - între cinci şi nouă ani.

Sursa : news.ro

Un cuplu de francezi, îndrăgostiţi de Maramureş, s-au mutat definitv la poalele Munţilor Gutâi... Manifestul lui Pierre de Coubertin, vândut în decembrie la licitaţie pentru 8,8 milioane de dolari, a fost oferit CIO de...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum s-ar simți impactul asteroidului care a ucis dinozaurii. Experții au dezvăluit fiecare etapă a dezastrului
Cum s-ar simți impactul asteroidului care a ucis dinozaurii. Experții au dezvăluit fiecare etapă a dezastrului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
TikTok lansează un abonament pentru versiunea fără reclame. Ce cost lunar are
TikTok lansează un abonament pentru versiunea fără reclame. Ce cost lunar are
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul pentru custodia lui Andrea Nicolas
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
„Vreau la mami” și o bucată de ciocolată: Povestea salvării lui Alexandru, băiețelul care a supraviețuit două nopți singur în pădure
„Vreau la mami” și o bucată de ciocolată: Povestea salvării lui Alexandru, băiețelul care a supraviețuit... Antena3.ro
Cum te poate spiona televizorul smart. Experții au dezvăluit cum să te protejezi
Cum te poate spiona televizorul smart. Experții au dezvăluit cum să te protejezi useit
Sorin Grindeanu, tranșant la adresa lui Ilie Bolojan! „Criza economică l-a demis! Trebuie să plece urgent!”
Sorin Grindeanu, tranșant la adresa lui Ilie Bolojan! „Criza economică l-a demis! Trebuie să plece urgent!” BZI
Premierul tehnocrat, soluția vitală pentru Nicușor Dan, în noul context de război politic, din perspectiva alegerilor prezidențiale din 2030
Premierul tehnocrat, soluția vitală pentru Nicușor Dan, în noul context de război politic, din perspectiva... Jurnalul
Traian Băsescu atacă politica Mesia: Georgescu s-a răsuflat, acum a apărut Mesia Bolojan
Traian Băsescu atacă politica Mesia: Georgescu s-a răsuflat, acum a apărut Mesia Bolojan Kudika
Vouchere de vacanță 2026. Cum se acordă și ce categorie de angajați primesc tichete de concediu după măsurile luate de Ilie Bolojan
Vouchere de vacanță 2026. Cum se acordă și ce categorie de angajați primesc tichete de concediu după măsurile... Redactia.ro
În ce stare e Alexandru, băieţelul de 5 ani salvat din pădure:
În ce stare e Alexandru, băieţelul de 5 ani salvat din pădure: "Este vorba despre un miracol" Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de mușețel. Efectele benefice ale acestei băuturi
Proprietățile medicinale ale ceaiului de mușețel. Efectele benefice ale acestei băuturi MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să abordezi subiectul sănătății mentale cu adolescenții
Cum să abordezi subiectul sănătății mentale cu adolescenții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x