Antena Căutare

Eclipsa totală de Soare aduce schimbări drastice pentru Capricorni! Cum vor fi influențate celelalte zodii

Până acum, 2019 ne-a adus două eclipse, ambele în luna ianuarie. Una parţială de soare în Capricorn şi o eclipsă totală de lună în Leu. Următoarea ne aşteaptă chiar astăzi.


Până acum, 2019 ne-a adus două eclipse, ambele în luna ianuarie. Una parţială de soare în Capricorn şi o eclipsă totală de lună în Leu. Următoarea ne aşteaptă chiar astăzi și aduce schimbări drastice pentru Capricorni.

Citește și: Horoscop 2 iulie. Cum afectează destinul zodiei tale Eclipsa totală de Soare

În seara de 2 iulie şi în noaptea de 16 spre 17 iulie vom avea două eclipse. Prima eclipsă este o eclipsă totală de Soare care se produce pe zodia Rac. Iar a doua eclipsă este o eclipsă de Lună care se întâmplă pe zodia Capricorn. La momentul acesta, aceste eclipse conjungându-se cu planete foarte puternice, impactul este unul major.

”Racul este asociat cu somnul, cu odihna - evident că această eclipsă poate să dea lucrurile puţin peste cap. Este o zodie emoţională, iar emoţiile se amplifică foarte puternic.

Adică, în aceleaşi circumstanţe, emoţiile pot fi chiar şi de trei ori mai puternice decât le-am simţi în mod normal. Stări emoţionale care ne pot afecta odihna, aşa că, să nu vă surprindă dacă veţi suferi insomnii.

Citește și: Eclipsă Totală de Soare, astăzi. Cum ne influențează

Emoţiile acestea se pot manifesta pe diverse căi. Unii plâng, alţii se descarcă nervos. Într-o oarecare măsură, tensiuni sunt pentru că acolo sunt şi planete puţin mai dificile.

Dar tensiunile nu vor dura prea mult. Două zile mai târziu, pe 4 iulie, planeta Venus intră în zodia Racului şi va avea un rol vindecător.

Prima eclipsă de soare este pe destin. Pe direcţia noastră de mers.

Afectează mai mult bărbaţii, pentru că este eclipsă de Soare iar Soarele este planetă masculină. Cumva bărbaţii s-ar putea resimţi mai mult pe 2 iulie. În această perioadă, unii pot să acuze stări de oboseală, alţii sunt mai nervoşi. Este o axă de agresivitate, deci, mare atenţie!”, spune Cristina Demetrescu, astrolog.

Există şi elemente pozitive. Racul este un semn care se defineşte prin verbul "a simţi". Odată cu eclipsă, chiar dacă mentalul a toxifiat deciziile noastre, brusc s-ar putea să simţim ceea ce avem de făcut. Următoarea eclipsă va avea loc în noaptea dintre 16 şi 17 iulie şi implică o descărcare karmică.

”Această descărcare karmică odată cu a doua eclipsă, da, influenţează destinele tuturor. Pentru că reaşază lucrurile într-o oarecare ordine. Şi foarte multe destine în această perioadă se schimbă. Se schimbă tot felul de repere, se schimbă lucruri, se schimbă case, pot pleca oameni, îşi pot schimba serviciul.”, a mai spus Cristina Demetrescu.

”Sunt foarte puternice aceste eclipse. Şi, dacă ar fi să le ajutăm sau dacă ar fi să facem noi ceva bun în sensul acesta este să ne concentrăm mai mult pe ceea ce simţim.

Şi, bineînţeles că unii nativi a zodiacului vor fi mai mult influenţaţi decât alţii. În acest caz, Racii şi Capricornii vor avea cel mai mult de suferit. Atunci când destinul este pe aceste zodii, oricum se întâmplă lucruri care sunt predestinate să se întâmple acestor zodii, indiferent despre ce vorbim: nunţi, căsătorii, decese, orice lucru care are legătură cu destinul.

Şi pentru că această axă se intersectează cu axa Berbec - Balanţă, cumva şi zodiile acestea, prin tensiunile create, pot fi afectate.

Tot în această perioadă, tot în luna iulie, Mercur intră în retrogradare din zodia Leu şi se va întoarce din nou în zodia Rac. Probabil că mai sunt nişte lucruri neexprimate. Mercur este o planetă a mentalului, a comunicării, dar în semnul Racului cumva îmbracă forma asta emoţională.”, a mai spus Cristina Demetrescu.


Efectele overturismului în lume... O femeie în vârstă de 45 de ani își va aduce pe lume nepoții! Femeia e însărcinată cu gemeni: ”Ne vom îndeplini un vis!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x