Antena Căutare

Superstiţii şi tradiţii de Sfinţii Mihail şi Gavriil! Iată ce NU e bine să faci în această zi!

Pe opt noiembrie, credincioşii au parte de o sărbătoare importantă: Sfinţii Mihai şi Gavriil. În trecut, Arhanghelii erau sărbătoriţi pentru că sunt păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora.

Pe opt noiembrie, credincioşii au parte de o sărbătoare importantă: Sfinţii Mihai şi Gavriil. În trecut, Arhanghelii erau sărbătoriţi pentru că sunt păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora.

Ei asistă şi la judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele şi purifică sufletele, conform crestinortodox.ro. Ca la orice sărbătoare bisericească, ziua Sfinţilor Mihail şi Gavriil vine cu câteva tradiţii şi obiceiuri:

- Nu e bine să faci curăţenie, să speli sau să mături. Se spune că cei care încalcă aceste reguli vor avea de suferit înaintea morţii.

- Sunt interzise bârfele, mânia, răzvrătirea şi vorbele urâte.

- Cei care aprind lumânări la biserică în această zi vor avea parte de ocrotire divină şi protecţie.

- Bătrânii spun că se prepară o turtă din făină de porumb şi se aruncă pe jos. Dacă aceasta cade cu faţa în sus, înseamnă că cea care a făcut-o este "purtătoare de fecunditate".

- Cei care postesc în ziua de opt noiembrie vor fi feriţi de boli şi necazuri.

Sursa: spynews.ro

FOTO ŞOCANT! A plecat la muncă să câştige un ban cinstit, însă a regretat enorm! Cu ce s-a întors acasă acesta te va şoc... Galerie FOTO de tot râsul: Cele mai ciudate invenţii din lume! Te-ai gândit vreodată că ai nevoie de aşa ceva?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x