Antena Căutare

Top 10 cei mai inteligenti oameni in viata si realizarile lor geniale!

Inteligenta unei persoane este o chestiune subiectiva. Este nivelul IQ-ul o "unitate de masura" pentru cat de destepte sunt unele persoane? Sau este mai mult vorba despre inovatiile pe care le-au adus in societate? Dincolo de aceste dileme, un lucru este cert: au existat si vor exista oameni care reusesc sa descopere lucruri incredibile. Fara ei, noi nu am fi ajuns in acest apogeu tehnologic. Stephen Hawking, Kin Ung-Yong sau Paul Allen sunt doar cateva dintre numele care au contribuit la evolutia atat de rapida a tehnologiei si au adus, astfel, beneficii notabile umanitatii.

Conform unui sondaj recent, 50% din populatia planetei are un IQ cuprins intre 90 si 110 (100 indicand inteligenta medie), 2,5% il au sub 70, ceea ce indica retard si probleme mintale, 2,5 sunt superiori din punct de vedere al inteligentei (peste 130), iar cei care sunt considerati genii trebuie sa aiba un scor IQ de peste 140.

Iata care sunt geniile epocii contemporane, conform unui top realizat de site-ul Super Scholar:

1. Terrence Tao, 230 IQ. La varsta de doi ani, cand multi copii abia invatau sa mearga sau sa vorbeasca, Tao era capabil sa rezolve problemele de baza ale aritmeticii. La varsta de 9 ani, urma cursurile de matematica la nivel de colegiu, iar la varsta de 20 de ani a absolvit si scoala doctorala de la Universitatea Princeton. Acum are 37 de ani so continua sa uimeasca prin inovatiile sale in matematica.

2. Christofer Hirata, 225 IQ. Christofer este acea persoana pe care chiar si geniile sunt invidioase. La varsta de 16 ani lucra pentru NASA si a devenit doctor in stiinte la varsta de 22 de ani. La varsta de 13 ani era primul american care castiga medalia de aur la Olimpiada Internationala de Fizica.

3. Kim Ung Yong, 210 IQ. Este copilul minune al acestui secol si, chiar daca a fost depasit, Cartea Recordurilor inca il considera omul cu cel mai inalt IQ. La varsta de doi ani, vorbea fluent patru limbi straine, iar la patru dadea examenul pentru a intra la facultate. A inceput sa lucreze la NASA lla 8 ani.

4. Rick Rosner, 192 IQ. Este inteligent si nimeni nu contesta asta. Insa Rick este un geniu putin mai... hedonist, caruia ii place viata si nu gaseste utila explorarea la maximum a darului sau. A lucrat pentru Jimmy Kimmel si in prezent este un jurnalist de succes. CV-ul sau este unul surprinzator: stripper, chelner pe role si model nud. In anii '20 ai vietii sale, Rosner si-a schimbat numele pentru a ramane in liceu (asta pentru ca ii placea viata de acolo).

5. Garry Kasparov, 190 IQ. A candidat pentru postul de presedinte al Rusiei, iar in prezent, varsta de 49 de ani, este implicat in lumea afacerilor si a politicii. La 22 de ani devenea campion mondial la sah, chiar daca a fost batut, intr-un moment de amuzament, de catre jocul pe computer. A fondat Frontul Civil.

6. James Woods, 180 IQ. Il stim din filme usoare, de box-office, in care juca rolul tatalui bland, tipic american (Stuart Little, Virgin Suicide). El este James Wood, actorul si geniul. A renuntat la UCLA pentru ca intrase in febra actoriei. A renuntat de tot la studii. Va dati seama ce cariera ar fi avut acest om daca ar fi ramas in mediul academic?

7. Sir Andrews Wiles, 170 IQ. A rezolvat cea mai dificila problema de matematica din lume (Teorema lui Ferman) si este posesorul a 15 premii in matematica si stiinta.

8. Paul Allen, 170 IQ. Americanul este, poate, unul dintre cei mai de succes oameni din intreaga lume, reusind sa isi transforme inteligenta in miliarde de dolari. Este co-fondatorul Microsoft si se afla pe locul 46 in topul Forbes al celor mai bogati oameni din lume. Are o avere estimata la 14 miliarde de dolari si este cunoscut in intreaga lume pentru actiunile sale filantropice.

9. Judit Polgar, 170 IQ. Este considerata cea mai inteligenta femeie din lume. A facut parte dintr-un experiment al tatalui sau, care presupunea educarea intensiva a copiilor de la varste fragede, precum 1 an. Experimentul a fost un succes, iar Judit a devenit cea mai tanara campioana de sah.

10. Stephen Hawking, 160 IQ. A reusit sa ne faca pe noi, muritorii, sa intelegem Universul. A facut nenumarate descoperiri in fizica si stiinta, asta cu toate ca sufera, de ani buni, de paralizie.

Foto: New York Times

Mowgli exista: Un pusti britanic, prieten la catarama cu o colonie de marmote... Lumea vazuta prin ochii unui daltonist...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x